Meniu Meniu Categorii proprietati Proprietati Cautare Rapida Cautare
Cautare simpla
Categorie:
Pret de la: la
Localitate: Cartier:
   
Cautati dupa mai multe criterii pentru a gasi exact proprietatea pe care o doriti.
Cautare dupa ID
  

Toamna rezidentiala clujeana

Publicat in data: 07-11-2011

 

Doi dezvoltatori finalizează lucrările la blocuri cu 250 de apartamente noi în acest an la Cluj-Napoca. O parte dintre acestea sunt deja vândute.

 

Dezvoltatorii nu s-au avântat în mari şantiere în 2011, preferând proiectele de mici dimensiuni. Printre ansamblurile de peste 100 de apartamente unde se încheie lucrări se numără Flora Parc şi Dorobanţilor Residence. Cluj-Napoca numără în 2011 cu 13.583 de locuinţe în plus faţă de 2002.

În ansamblul companiei Elite Grup din cartierul Bună Ziua a fost finalizat în acest an un bloc de mici dimensiuni, cu 16 apartamente. În total, dezvoltatorul a realizat 182 de apartamente. Construcţia ansamblului Bonjour Residence a demarat în vara lui 2007 şi urma să fie încheiată în 2010, când toate cele 1.200 de apartamente din proiect trebuiau să fie finalizare. Ulterior lansării, cei doi dezvoltatori parteneri, Elite Grup şi Mao Imobiliare, şi-au împărţit în jumătate proiectul şi au mers în paralel cu procesul de vânzări. "Demarăm anul viitor, în primăvară, lucrările pentru un nou imobil, avem mai multe variante privind blocul pe care îl vom realiza, acum analizăm. Până acum, din 182 de apartamente realizate, am vândut 80%", a menţionat Georgiana Man, director de marketing al Elite Grup.

În doar câteva luni, în decursul acestui an, un alt dezvoltator a ridicat un bloc de 10 etaje în cartierul Mănăştur, pe strada Agricultorilor. Construcţia Flora Parc a demarat în martie 2011 şi are termen de finalizare data de 1 decembrie, potrivit dezvoltatorilor. Blocul are 151 de apartamente şi va dispune de 160 de parcări, dintre care 100 subterane. Locuinţele au 1-3 camere şi preţuri care pornesc de la 900 euro/mp (semifinisat). Astfel, preţurile apartamentelor încep de la 35.600 şi trec de 97.000 de euro, în funcţie de numărul de camere, suprafeţe, stadiu de finisaj şi dotări.

Transilvania Construcţii are mai puţin de o lună până la finalizarea lucrărilor pentru blocul din cartierul Mărăşti, potrivit graficului stabilit. Dorobanţilor Residence va avea 110 apartamente şi 120 de locuri de parcare. Imobilul dispune de 20 de tipuri de apartamente, cu 2-4 camere, cu suprafeţe utile cuprinse între 52,6 şi 152,7 mp. La etajele 11 şi 12 sunt proiectate apartamente tip duplex, cu trei sau patru camere. Conducerea companiei a estimat pentru acest an vânzări de 1,5 milioane de euro în ansamblu.

"Am vândut destul de bine, atât cât ne-am programat în această fază, de construcţie. Încă nu avem CF-uri, iar oamenii sunt reticenţi să cumpere, având în vedere precedentele din piaţă cu proiecte imobiliare nefinalizate. Mai avem aproximativ o lună până la termenul de finalizare a lucrărilor", a precizat preşedintele Transilvania Construcţii, Mircea Timofte. Compania are în plan derularea de alte proiecte rezidenţiale, unde să fie nu doar constructor, ci şi beneficiar. Iniţial, termenul de finalizare al blocului de pe Dorobanţilor a fost luna august, însă o parte dintre proprietarii din zonă au fost nemulţumiţi de ridicarea blocului în vecinătate. În câteva luni scandalul a fost rezolvat prin înţelegerea între părţi, iar constructorii au reluat lucrările.

13.583 de locuinţe noi în 10 ani

În Cluj-Napoca există 128.815 locuinţe, faţă de 115.232 contabilizate în 2002, potrivit datelor Direcţiei Regionale de Statistică. În primul semestru din 2011, în judeţ au fost finalizate 1.293 de locuinţe, cu 127 în plus faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost încheiate lucrări la 1.166. Anul viitor, dezvoltatorul Coratim finalizează blocul de 112 apartamente la care lucrează pe Calea Turzii, iar spaniolii de la Herce au în plan demararea lucrărilor pentru al doilea bloc proiectat în ansamblul din Gheorgheni: o clădire cu 148 de apartamente, care va necesita 8 milioane de euro.

 

Sursa: ziuadecj.ro