Meniu Meniu Categorii proprietati Proprietati Cautare Rapida Cautare
Cautare simpla
Categorie:
Pret de la: la
Localitate: Cartier:
   
Cautati dupa mai multe criterii pentru a gasi exact proprietatea pe care o doriti.
Cautare dupa ID
  

Tetarom IV, pe plansele proiectantilor

Publicat in data: 12-09-2010

 

Consiliul Judeţean a demarat pocedura de licitaţie pentru proiectarea celui de-al patrulea parc industrial. Investiţia, evaluată la 11 milioane de euro, se va derula în comuna Feleacu.

Comisia Consiliului Judeţean (CJ) Cluj va deschide ofertele la licitaţia pentru angajarea unui proiectant pentru cel de-al patrulea parc industrial Tetarom în data de 22 septembrie. Preţul estimativ pentru lucrările de proiectare este de 297.500 de lei. Terenul ales pentru realizarea parcului industrial se află în comuna Feleacu şi măsoară 85 de hectare. Pentru realizarea investiţiei de 11 milioane de euro, CJ intenţionează să acceseze fonduri europene care să acopere 50% din sumele necesare.

Ca să poată obţine finanţare europeană pentru noul parc industrial din comuna Feleacu, CJ a demarat procedura de licitaţie în vederea elaborării proiectului. Mai exact, vor fi angajate servicii de arhitectură, de inginerie specializată, de inginerie integrată, servicii de proiectare urbanistică şi peisagistică, servicii conexe de consultanţă ştiinţifică şi tehnică, dar şi de testări şi analize tehnice. Preţul estimat pentru toate aceste lucrări se ridică la 297.500 de lei. “Ca să putem solicita finanţare europeană, trebuie să avem pusă la punct întreaga documentaţie ce vizează acest proiect. Am demarat procedura de licitaţie şi, imediat ce avem documentaţia încheiată, putem solicita banii astfel încât lucrările pentru echiparea şi viabilizarea terenului din Feleacu să poată demara. Eu sper că vom putea începe chiar din acest an”, a declarat preşedintele CJ, Alin Tişe. Conform anunţului de licitaţie publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), administraţia judeţeană aşteaptă ofertele pentru această etapă de proiectare până în 22 septembrie.

Directorul Tetarom, Viorel Găvrea, a precizat că cel de-al patrulea parc industrial, ce se va realiza în comuna Feleacu, va intra tot în administrarea societăţii pe care o conduce. “CJ va fi titularul investiţiei, iar societatea Tetarom, pe care o deţine în proprietate, va deveni unitatea de implementare a acestui proiect. Asta înseamnă că, de la începerea lucrărilor pentru viabilizarea şi organizarea terenului şi până în momentul în care se va ajunge la gestionarea acestui obiectiv, responsabilitatea ne revine nouă”, a spus Găvrea.

Terenul vizat pentu noul parc industrial măsoară 85 de hectare, a fost oferit de administraţia locală Feleacu şi se află situat în zona centurii Vâlcele – Apahida. Investiţia se ridică la circa 11 milioane de euro, din care 50% vor proveni din fonduri europene, iar 50%, din fondurile administraţiei judeţene. Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, a informat că parcul ar putea fi finalizat până la sfârşitul lui 2011 şi că, între timp, se fac demersuri pentru atragerea unor investitori specializaţi în domeniul logisticii, care să-şi dezvolte business-urile în noul parc şi să ofere locuri de muncă pentru clujeni.

 

 

Sursa: ziuadecj.ro