Meniu Meniu Categorii proprietati Proprietati Cautare Rapida Cautare
Cautare simpla
Categorie:
Pret de la: la
Localitate: Cartier:
   
Cautati dupa mai multe criterii pentru a gasi exact proprietatea pe care o doriti.
Cautare dupa ID
  

Spitalul de Urgenţă din Cluj va costa 151 milioane de euro. Vezi nota de fundamentare

Publicat in data: 25-01-2011

 

Studiul de oportunitate pentru construirea viitorului Spital Regional de Urgenta din Cluj, investitie estimate la 151 milioane de euro, ar putea fi aprobat joi de consilierii judetului.

Proiectul privind aprobarea studiului a fost deja inclus pe ordinea de zi a şedinţei de joi: “Acest studiu se impune pentru că judeţul Cluj e principalul beneficiar, chiar dacă spitalul e unul regional”, a spus astăzi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Spitalul de Urgenţă ar urma să coste aproximativ 151 milioane de euro, ar urma să aibă 800 de paturi în 23 de secţii şi va fi dotat cu heliport. Consiliul Judeţean Cluj nu dispune de aceşti bani, de aceea varianta cu care CJ Cluj operează deocamdată este parteneriatul public-privat, în care instituţia intră cu terenul, iar un potenţial investitor ar urma să asigure fondurile necesare. Tişe spune că a avut deja discuţii cu mai multe fonduri de investiţii interesate de oportunitate şi că speră ca la licitaţia ce va fi organizată în acest scop “să avem cel puţin un ofertant”. Condiţia esenţială este însă ca spitalul să poată intra în reţeaua publică de unităţi care au contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). 

Potrivit proiectului de hotărâre ce include studiul de oportunitate, spitalul va fi construit pe un teren din comuna Floreşti, ce a fost transferat din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al judeţului Cluj şi în administrarea Consiliului Judeţean Cluj.

“Reţeaua spitalelor din România si implicit din judetul Cluj este veche şi dotată cu echipamente uzate moral, aceste condiţii determinând o calitate slabă a serviciilor medicale oferite. Majoritatea imobilelor în care funcţionează unităţile sanitare, precum şi echipamentele care le deservesc se află într-o stare precară, pentru asigurarea unor servicii minime în domeniu, fiind necesare investiţii importante. Lipsa echipamentelor necesare întârzie diagnosticarea rapidă şi la timp a bolilor, fapt care determină o creştere a numărului de îmbolnăviri care necesită tratament spitalicesc şi implicit a cheltuielilor aferente. Lipsa investiţiilor în sistemul de sănătate se reflectă şi în situaţia sistemului medical de urgenţă, acesta fiind supraîncărcat şi în numeroase cazuri nu se impune efectuarea unor tratamente în regim de urgenţă”, se arată în studiu.
Preţul reabilitării şi modernizării unui spital deja existent, care să corespundă normelor europene, este mult mai mare decât cel necesar construirii unui spital nou, conform studiului respectiv. De asemenea, timpul necesar reabilitării şi modernizării unei unităţi sanitare existente este cu aproximativ 150% mai mare decât cel necesar construirii şi dotării cu echipamente medicale şi nemedicale a unui spital cu acelaşi număr de paturi, mai arată raportul.

În unităţile medicale din judeţul Cluj există 8 paturi la mia de locuitori, dublu faţă de media necesară impusă de Uniunea Europeană. În consecinţă în judeţ numărul paturilor ar urma să fie redus cu 3.214.

Găsirea investitorilor care să aibă banii necesari ridicării construcţiei este dificilă: „în acest context dificil al pieţei financiare, nu va fi uşoară atragerea partenerilor privaţi, date fiind riscurile implicate şi limitarea acordării de credite de către finanţatori”, arată raportul.

 

Sursa: ziuadecj.ro