Schimbare de plan în Buna Ziua: Plus se transforma in Lidl
Publicat in data: 13-05-2010
Mai multe deschideri de magazine sunt programate pentru această vară la Cluj-Napoca, în special în zone care până acum aveau un deficit de spaţii comerciale.
Clujul va avea una dintre ultimele unităţi deschise ca Plus şi una dintre primele Lidl, în cazul în care planurile pentru realizarea unui magazin pe Calea Baciului, pe platforma Ruttrans, rămân valabile.
Plus a anunţat planuri pentru două magazine în acest an: în Bună Ziua (cu Gad Real Estate, societate administrată de Adama Management) şi pe Calea Baciului. Reţeaua germană Lidl a semnat ulterior tranzacţia de achiziţie a magazinelor cu discount Plus, deţinute de grupul Tengelmann. Planurile pentru Cluj rămân valabile, au declarat atunci reprezentanţii retailerilor.
Surse apropiate Ruttrans ne-au informat că retailerii ar fi renunţat la tranzacţia cu terenul de pe platforma industrială, motivul fiind faptul că societatea nu a reuşit să obţină în timp util avizele de construcţie necesare, proces care, potrivit înţelegerii, intra în atribuţiile vânzătorului. “Nu s-a renunţat la magazinul de pe Calea Baciului, dar s-a luat o pauză din cauza tranzacţiei cu Lidl. Eu sunt optimist în ceea ce priveşte şi realizarea magazinului din această locaţie”, ne-a declarat Vincent Martin, director de expansiune pentru Plus.
Acesta a mai precizat că deocamdată continuă lucrările în Bună Ziua, urmând să se ia decizii exacte şi pentru celelalte planuri anunţate. “Şantierul din Bună Ziua avansează rapid, în două-trei luni putem porni şi proiectul de pe Calea Baciului. Cel mai probabil, magazinul din Bună Ziua se deschide ca Plus. Va fi unul dintre ultimele magazine cu deschise sub acest nume, urmând ca în 2011 să să se facă transformarea în Lidl. Cel de pe Calea Baciului va fi unul dintre primele Lidl care se vor face”, a menţionat Martin.
Magazinul din Bună Ziua se va deschide în iulie. Pe strada Bună Ziua se va deschide şi primul Penny Market din Cluj-Napoca, cartierul nou dezvoltat fiind unul cu reprezentare foarte slabă pe harta comercială. Pe un teren de 9.270 mp, compania REWE intenţionează să realizeze un magazin pe un nivel. Aceasta a demarat anul trecut procesul de avizare a construcţiei. Carrefour intenţionează să deschidă în acest an un supermarket de 1.000 mp în incinta complexului Winmarkt-Big Mănăştur. Acesta va fi inaugurat cel târziu în 15 septembrie, iar spaţiul va fi preluat pentru amenajare la sfârşitul lui iulie, potrivit contractului dintre Winmarkt şi reprezentanţii lanţului francez.
Fondul de investiţii Morava voia să demareze lucrările la complexul de pe fosta platformă Napolact de pe Bd. 21 Decembrie şi să finalizeze partea de retail în 2010. Volumul care va adăposti spaţiile comerciale (3.500 mp) va fi alocat pentru un magazin alimentar pe 1.400 mp (supermarket sau discount), un magazin de electrocasnice, o farmacie şi o cafenea, printr-o investiţie de 3,5-4 milioane de euro. “Nu am semnat încă un contract pentru spaţiul de retail, continuă negocierile. Nu ni s-a eliberat încă autorizaţia de construire, aşa că nu putem da drumul la lucrări”, spun reprezentanţii Morava.
1,8 milioane de euro pentru 5.000 mp
Terenul de 5.000 mp deţinut pe Calea Turzii de societatea Coratim a intrat în vizorul lanţurilor comerciale. “Sunt tatonări în ultimele două luni din partea unor lanţuri de supermarketuri. A venit chiar o firmă interesată de un centru spa”, a spus Daniel Dumitraş, asociat în Coratim. Preţul de vânzare stabilit este de 1,8 milioane de euro, plus taxa pe valoarea adăugată.