Santierele de toamna ale Clujului
Publicat in data: 10-11-2010
Un hotel de tranzit, extinderea şi reamenajarea parcului zoo din Turda, un turn de birouri şi un parking sunt cele mari. Beneficiarii acestora solicită materiale de construcţii sau servicii.
În luna septembrie 36 de investiţii se aflau la stadiu de proiectare, licitaţie sau intenţie la Cluj, iar 28 în construcţie şi amenajare, potrivit raportului realizat de compania de consultanţă IBC Focus. În octombrie 38 erau în construcţie şi 57 la stadiu de proiectare sau intenţie.
Beneficiarul unei clinici de oftalmologie cu trei etaje aşteaptă oferte de materiale generale de construcţii, arată baza de şantiere active cu solicitări de materiale şi servicii a IBC Focus. De asemenea, Primăria Cluj-Napoca a scos la licitaţie un parking de 317 locuri pentru care aşteaptă oferte de execuţie. Proiectul prevede un corp cu demisol, parter şi două etaje plus terasă şi un al doilea compus din parter, trei etaje şi o terasă, la intersecţia Aleii Băişoara cu strada Rebreanu. Extinderea şi reamenajarea parcului zoo din Turda este un alt proiect în derulare. Viitoarea grădină zoologică se va întinde pe aproximativ 5,3 hectare, cu posibilitatea de extindere, în timp, la 10 hectare. Aici vor fi construite un sediu administrativ, cu birouri, centre de informare, sală de conferinţe şi spaţii destinate exclusiv cercetării şi educaţiei, un centru ecvestru (un centru de recreere cu un club hipic care să aducă venituri suplimentare). Investiţia se va ridica la aproape 2 milioane de euro.
Europa Business Center, companie cu un proiect de birouri în zona străzilor Ploieşti-Constanţa aşteaptă portofolii şi prezentări de firme pentru antrepriza generală. Clădirea de 12 etaje şi 11.000 mp va necesita o investiţie de 14 milioane de euro, arată datele IBC. Potrivit prezentării din şedinţa Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU), proiectul a fost modificat: beneficiarii au optat pentru amenajarea de birouri în toată clădirea, chiar dacă iniţial se doreau locuinţe la etajele 9-15, iar numărul de etaje s-a redus la 12 de la 15. Proiectul nu a primit încă avizul CTATU solicitat, una dintre principalele probleme fiind cea a traficului generat de noua construcţie. “Când vom avea o utilizare certă a proiectului, îi dăm drumul, dacă găsim chiriaşul potrivit sau avem o posibilitate de vânzare. Proiectul este unul care are şanse să pornească”, a declarat preşedintele ImoFinance, Iosif Pop, după cea mai recentă prezentare a proiectului.
Se mai află în construcţie un hotel de tranzit de 4*, cu 60 de camere, în zona aeroportului. Construcţia va fi compusă din trei corpuri, dintre care unul este finalizat, iar unul cu parter şi altul de patru etaje sunt încă în lucrări, realizate de ACI Cluj. Se lucrează la o sală de jocuri şi bowling de 1.000 mp, la sediul Direcţiei de Sănătate Publică, la reparaţii în cadrul Penitenciarului Gherla şi la mai multe imobile de locuinţe, multe de mici dimensiuni. Venirea iernii va duce la scăderea numărului de şantiere active, dar există perspective pentru lucrări noi în 2011. “În perioada următoare nu vor mai demara lucrări pentru că vine anotimpul rece, dar ca număr de proiecte noi se vede o creştere. Pentru anul viitor se anunţă vremuri mai bune, sunt multe proiecte aflate acum în faza de proiectare sau la nivel de intenţie cu mari şanse de a fi demarate”, a menţionat Andreea Şut, director de marketing la IBC Focus.
Kaufland şi bricolajul dau de lucru constructorilor
Printre proiectele mari demarate anul acesta se numără o hală a societăţii Electrogrup, o alta a Agressione, dar şi cele două mari unităţi de bricolaj: Dedeman (Tehnofrig), deja în şantier, şi BauMax (Someşeni), pentru realizarea căruia au fost demarate vechile structuri de pe teren. Lucrările pentru centrul logistic Kaufland se află în derulare, iar o primă fază a proiectului ar urma să fie funcţională înainte de finele lui 2011.
Sursa: ziuadecj.ro