Meniu Meniu Categorii proprietati Proprietati Cautare Rapida Cautare
Cautare simpla
Categorie:
Pret de la: la
Localitate: Cartier:
   
Cautati dupa mai multe criterii pentru a gasi exact proprietatea pe care o doriti.
Cautare dupa ID
  

Romania are cei mai multi proprietari din Europa si Germania cei mai putini

Publicat in data: 02-06-2011

 

România are cel mai mare procent de proprietari din Europa, circa 96% din populaţie deţinând cel puţin un imobil.

 

Românii sunt urmaţi în clasament de lituanieni, cu 89%, slovaci, tot cu 89%, şi de unguri, cu 87%, potrivit unei statistici Eurostat.

 

Germania are cel mai mare stoc de proprietăţi închiriate din Europa şi germanii preferă în continuare chiria în locul proprietăţii. Circa 54% din populaţia Germaniei locuieşte cu chirie, în timp ce în România procentul este derizoriu, de doar 4%.

 

Cu toate acestea piaţa imobiliară germană este în schimbare. Berlinul experimentează un „boom” în achiziţia de proprietăţi, după ce sute de unităţi locative, construite la sfârşitul secolului trecut şi renovate recent, au fost puse pe piaţă de nemţii înstăriţi, potrivit unui articol publicat în The Independent.

 

Chiar dacă procentul proprietarilor este în creştere, chiria este încă privită ca o alternativă acceptabilă şi face parte din felul în care este construită societatea germană.

 

Chiriile controlate de autorităţile locale şi repulsia băncilor faţă de acordarea de credite ipotecare potenţialilor cumpărători sunt printre principalele motive pentru care nemţii preferă să închirieze.

 

Pentru familiile cu venituri mici, deţinerea unei locuinţe în proprietate nu a fost niciodată o opţiune.

 

Mobilitatea forţei de muncă este principalul atu al societăţilor bazate pe un sistem de închiriere bine pus la punct.

 

Sursa: Capital