Meniu Meniu Categorii proprietati Proprietati Cautare Rapida Cautare
Cautare simpla
Categorie:
Pret de la: la
Localitate: Cartier:
   
Cautati dupa mai multe criterii pentru a gasi exact proprietatea pe care o doriti.
Cautare dupa ID
  

Proprietarii isi scot la mezat proiectele de pe hartie

Publicat in data: 02-06-2010

 

La Cluj se ofertează blocuri, birouri şi hoteluri, de multe ori la pachet cu autorizaţii pregătite. Criza a redus simţitor tranzacţiile în această formulă.

 Unii proprietari au achiziţionat terenuri la Cluj cu scopul de a le revinde, alţii au demarat lucrul la proiecte anterior căderii pieţei, cu intenţia de a le duce în şantier, dar şi-au schimbat pe parcurs planurile. Practica întâlnită încă înainte de căderea pieţei găseşte tot mai greu cumpărători, iar tranzacţiile sunt aproape inexistente, spun jucătorii din piaţă.

 

Un proiect de clădire de birouri din zona Dorobanţilor se vinde cu 1,3 milioane de euro plus taxa pe valoarea adăugată. Terenul de 700 mp este în zona Olimpia Business Center şi a hotelului Delaf. Proprietarii vând terenul la pachet cu proiectul şi cu autorizaţia de construire pentru o clădire de spaţii comerciale şi birouri pe 2.500 mp.

 

“Piaţa e moartă. Mai întreabă lumea, dar clienţi potenţiali nu sunt. Am scos proprietatea la vânzare cam de două luni, să testez piaţa. Sper să reuşim să îl facem noi până la urmă”, spune proprietarul terenului, Liviu Pop. Decizia de vânzare a fost luată ca urmare a evoluţiei economice, explică acesta. “Şi piaţa chiriilor a scăzut şi... până la urmă, totul se vinde şi se cumpără. Preţul este negociabil doar dacă avem un client hotărât. Altfel, dacă ceri 3 lei, ofertantul îţi dă 1,5”, adaugă Pop.

 

Proprietarul unui teren de pe str. Fabricii este dispus să vândă, să se asocieze sau să facă un schimb imobiliar pentru suprafaţa deţinută şi proiectul pregătit pentru aceasta. Terenul este amplasat în apropiere de Kaufland şi de Terapia, are 1.202 mp şi e însoţit în oferta de vânzare de proiect şi de autorizaţie de construire pentru un imobil de patru etaje. Preţul solicitat: 580.000 de euro.

 

 în cartierul Europa, preţul stabilit pentru un teren cu un proiect ce prevede opt imobile este de 200 euro/mp. Terenul are 6.190 mp. “Există proiect şi autorizaţii de construire (individuale pentru fiecare imobil) pentru opt imobile D+P+2E, valabile până în 2012. Fiecare imobil are câte 6 apartamente cu 2 şi 3 camere totalizând 48 de apartamente”, precizează proprietarul. Acesta oferă posibilitatea achiziţionării şi a jumătate din teren cu proiect. De vânzare este şi proiectul Amfiteatru, de 200 apartamente pentru un teren de 2 ha în zona Grigorescu-Vest.

 

Proiectul unui hotel cu acces la Calea Turzii este scos la vânzare cu o parcelă de 3.726 mp. Unitatea de cazare este parte a unui proiect ce include şi o componentă rezidenţială. Terenul de 22.750 mp a fost împărţit în două zone funcţionale: una de locuinţe individuale şi colective mici, care cuprinde terenul destinat amplasării a 54 de case familiale cu regim parter şi mansardă şi a două blocuri cu demisol, parter şi etaj şi o alta, de 3.726 mp, destinată unui hotel de 80 de camere.

 

Preţul de vânzare a fost stabilit la 210 euro/mp. “O parte dintre parcele le-am vândut. Partea de hotel este încă de vânzare, e vorba de mai mulţi bani în acest caz. Luăm în calcul şi opţiunea de a colabora cu cineva interesat pentru realizarea sa. Opţiuni sunt şi se pot discuta”, a menţionat Vasile Ţibre, unul dintre proprietari.

 

Vânători de oportunităţi

 

“Oferte sunt o mulţime, dar vânzări, zero. Şi înainte de căderea din imobiliare se ofertau astfel de proprietăţi, dar la alte preţuri, şi nici atunci nu se vindeau foarte multe. Cei care sunt presaţi şi au nevoie de bani lasă din preţ, cei care au bani nu lasă.

 

în această perioadă nu se mai înghesuie oamenii la astfel de achiziţii pentru că nu sunt siguri că vor şi vinde după ce vor construi. Se vor tranzacţiona astfel de oferte doar la preţuri foarte mici, cumpărătorii vor fi investitori care îşi permit să construiască acum şi să vândă mai târziu, când vor finaliza şi piaţa se va debloca”, afirmă Georgiana Man, director de marketing al agenţiei Nobila Casa.

 

 


Preluat de pe: www.ziuadecj.ro