Proprietari de case, ajunsi chiriasi la Fisc
Publicat in data: 21-07-2010
Zeci de sibieni s-au trezit cu apartamentele puse sub sechestru din cauza constructorilor persoane fizice care nu şi-au plătit datoriile către stat. Proprietarii îşi vor putea recăpăta locuinţele doar printr-o decizie a instanţei.
Câteva sute de sibieni ar putea deveni chiriaşi în apartamentele pe care le-au achiziţionat de la dezvoltatori imobiliari persoane fizice.
La această situaţie s-a ajuns în urma unui control al Fiscului care a pus sechestru pe bunurile mai multor dezvoltatori acuzaţi că nu şi-au plătit dările către stat.
“O să poată să-mi scoată apartamentul la licitaţie”
Un astfel de caz este al sibianului Ciprian Şoiman, care în decembrie 2007 a plătit un avans pentru un apartament cu trei camere, într-un asamblu rezidenţial construit de o persoană fizică. În ianuarie 2008 a achitat integral valoarea apartamentului, ce a fost finalizat în decursul acelui an.
Însă, din diferite motive, Şoiman nu a reuşit să-şi înscrie locuinţa în Cartea Funciară. Iar acum s-a trezit că Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Sibiu a pus sechestru pe întregul ansamblu format din două blocuri, din cauza datoriilor la stat pe care le are constructorul.
Sechestrul asigurător a fost înscris în Cartea Funciară pe 17 iunie 2010, pentru o datorie la stat de 1,31 milioane de lei. “Acum am aflat că o să poată să-mi şi scoată la licitaţie apartamentul pe care l-am plătit integral şi în care locuiesc”, spune Ciprian Şoiman.
Sute de cazuri
În aceeaşi situaţie ca şi Ciprian Şoiman se mai află alţi zeci de sibieni. Asta pentru că inspectorii de la Fisc au identificat 213 persoane fizice suspectate că, din 2005 şi până în prezent, au derulat mai mult de cinci tranzacţii imobiliare, fără a plăti TVA-ul aferent.
În cazul a 39 de constructori persoane fizice, Fiscul a dispus deja aplicarea sechestrului asigurător pe întreaga avere, inclusiv pe apartamentele deja vândute, dar care nu au fost încă intabulate de către cumpărători.
“E vorba de 400-500 de apartamente construite la Sibiu de către persoane fizice şi cumpărate de la stadiul de proiect”, aproximează Bogdan Gicu, preşedintele Uniunii Naţionale a Agenţilor Imobiliari, filiala Sibiu.
Câte dintre aceste apartamente au fost deja trecute în Cartea Funciară pe numele cumpărătorilor nu se poate calcula. Cert este că orice bun aflat în posesia persoanelor fizice chemate acum de Finanţe să plătească TVA va fi pus sub sechestru dacă aceste dări nu sunt achitate. După sechestrul asigurător pus, urmează sechestrul cu titlu executoriu, adică apartamentul intră în proprietatea statului.
Chirie la stat pentru apartamente cumpărate
Pe de altă parte, reprezentanţii Fiscului au găsit o soluţie şi pentru cazurile în care apartamentele sunt locuite. “Cei care au cumpărat sau au plătit avans, vor avea în continuare drept de folosinţă. Ţi-l las să-l foloseşti, eu sunt interesat să-l întreţii, dar e bunul meu. Probabil vei face contract de chirie”, explică punctul de vedere al statului Grigore Popescu, directorul executiv al DGFP Sibiu.
În shimb, pentru cei care şiau achitat integral locuinţele puse sub sechestru lucrurile nu mai sunt la fel de clare, nici pentru reprezentanţii statului. “Logica este că noi vrem să ne îndestulăm cu bani şi atunci scoatem apartamentul la licitaţie. Cu cei care au achitat constructoruluidebitor toată suma pentru apartament va fi o problemă. Încă nu ştim exact care va fi rezolvarea”, recunoaşte Grigore Popescu.
Specialiştii în drept susţin că persoanele care au plătit, chiar şi numai un avans, ar trebui să aibă câştig de cauză prin intermediul actului de vânzare-cumpărare.
“Deocamdată e vacanţă judecătorească, dar dacă vor începe un proces, cumpărătorii de bună-credinţă ar putea să devină proprietari peste ceea ce au cumpărat într-un an şi jumătate, cel mai devreme. Adică, după ce procesul va urma toate etapele. Eu cred că cei aflaţi în această situaţie au şanse de a înlătura aceste abuzuri ale statului”, spune avocatul sibian Alexandru Zavatin, care s-a confruntat cu astfel de procese.
REACŢIILE CONSTRUCTORILOR
“Am câştigat un proces împotriva Fiscului”
Nici unul dintre constructorii-persoane fizice vizaţi de Fisc nu au vrut să comenteze oficial situaţia. Neoficial, unii dintre ei speră să achite doar TVA-ul, iar pentru penalităţi să se judece cu Fiscul, proces ce poate dura mai bine de doi ani.
“Este un abuz. Mi s-a pus sechestru pe întreaga avere. Voi face tot ce pot să salvez apartamentelor celor care au cumpărat de la mine”, ne-a declarat un constructor sibian. Alţi constructori au încercat să fenteze statul, dar s-au ales cu plângeri penale din partea Fiscului.
Un astfel de exemplu este cel al unui constructor care a divorţat şi apoi i-a donat fostei soţii cele 13 apartamente, sperând să scape de plata TVA-ului. La nivel naţional a fost constituită Asociaţia pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale (APAF), din care fac parte 14.000 de persoane fizice.
“Am câştigat deja un proces împotriva sechestrului asigurător pus de Finanţe. Este un abuz. În aceste situaţii trebuie blocate executările, prin deschiderea unui proces, care se va încheia favorabil. Doar că, până la finalizarea acestui gen de situaţii, vor mai trece cel puţin doi ani”, apreciază Constantin Son, preşedintele APAF - Vâlcea.
DIRECTORUL FINANŢELOR SIBIU
Acţiune începută în septembrie 2009
Reprezentanţii DGFP Sibiu spun că au luat decizia de a verifica construc torii persoane fizice în septembrie 2009, când Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a emis adresa cu numărul 866013 din 02.09.2009.
“În urma unei adrese ANAF a fost declanşată acţiunea de urmărire a plăţilor de TVA. Am luat în evidenţă ca tranzacţii imobiliare cele ale persoanelor fizice care au peste cinci tranzacţii, considerânduse că e un act repetat cu caracter de tranzacţie comercială sau economică”, explică Grigore Popescu, directorul DGFP Sibiu.
Pe baza documentelor înregistrate de notarii din judeţ, Fiscul a întocmit o listă cu 213 persoane fizice care trebuie să plătească TVA-ul aferent vânzării imobilelor. Până acum, inspectorii de la Finanţe au discutat cu 60 de persoane.
“Verificând cele 60 de persoane am ajuns la suma totală de 58,3 milioane de lei, din care TVA 33,8 milioane, iar accesoriile (penalităţile – n.r.) de 24,5 milioane. Avem 11 contestaţii, am dat o amendă, am făcut o sesizare penală şi am pus sechestru la 39 de persoane, pe acea sumă de care aminteam”, conchide directorul Grigore Popescu.
ANAF
Să se judece cu constructorii
Contactaţi de reporterii EVZ, reprezentanţii ANAF s-au ferit să dea prea multe informaţii despre situaţia de la Sibiu.
“E o situaţie asemănătoare cu cea a fraţilor Negoiţă (deputatul Robert Negoiţă şi fratele său, omul de afaceri Ionuţ Negoiţă - n.r.), care au construit imobile, au vândut, au închiriat, dar nu au plătit TVA pe venitul încasat. În cazul de faţă, inspectorii au constatat că dezvoltatorii imobiliari au datorii la stat şi s-au dus să recupereze banii la adresele care figurează în actele noastre.
Aşa au dat pe ste oamenii care n-au nicio vină în această situaţie, dar care vor trebui să-i dea în judecată pe cei care le-au vândut casele”, au precizat surse din cadrul insti tuţiei, adăugând că astfel s-a creat un precedent care îi poate afecta pe foarte mulţi români.
Sursa: Evenimentul Zilei