Bancherii sunt practic principalii beneficiari ai programului "Prima casă", în condiţiile în care statul a pus o limită inferioară de preţ pe piaţa imobiliară, oprind astfel ajustarea preţurilor, chiar dacă astfel numărul de clienţi dispuşi să facă tranzacţii rămâne mic. Pentru bancheri această oprire a scăderii preţurilor este însă o gură de oxigen bine-venită, întrucât garanţiile imobiliare reprezintă principalul activ luat drept colateral la acordarea decredite.

Scăderea preţurilor la imobile şi terenuri ar lovi puternic băncile, care nu ar mai putea, în cazul creditelor nerambursate pentru care trec la executarea garanţiilor, să recupereze decât o mică parte din finanţarea acordată. De altfel, băncile sunt obligate prin reglementările BNR să facă o reevaluare a garanţiilor colaterale deţinute cel puţin o dată pe an. Deşi Banca Naţională le-a reamintit constant această obligaţie de la începutul lui 2009, când corecţia preţurilor imobiliare devenise evidentă, băncile se conformează cu întârziere. Acum, bancherii aşteaptă de la BNR un index pentru actualizarea valorii garanţiilor imobiliare, în condiţiile în care susţin că derularea unei astfel de analize de la caz la caz ar fi mult prea costisitoare.

Pragul stabilit arbitrar de stat la 60.000 de euro pentru un apartament (indiferent dacă este nou sau vechi) se dovedeşte însă destul de ridicat, piaţa imobiliară rămânând în continuare cvasiblocată. Numărul de tranzacţii imobiliare realizate în primul trimestru din 2010, de 79.965 (potrivit datelor Uniunii Naţionale a Notarilor Publici), este cu numai 2% mai mare decât în perioada similară din 2009, deşi atunci nu funcţiona programul "Prima casă", iar creditarea era aproape complet blocată. În primele trei luni din 2008 s-au realizat 123.000 de tranzacţii cu imobile, respectiv cu 36% mai mult.

Ajustarea preţurilor până la niveluri pe care cumpărătorii să le considere adecvate condiţiilor actuale ar fi singura soluţie viabilă pentru deblocarea pieţei, însă intervenţia statului loveşte funcţionarea pieţei, asigurând în schimb condiţii mai bune băncilor, dar şi dezvoltatorilor care pot vinde în profit apartamentele construite. Spre exemplu, dezvoltatorul poate obţine un preţ de 1.000 de euro pe metrul pătrat la un apartament de două camere şi 60 de metri pătraţi, în condiţiile în care costul său nu a trecut de 600-700 de euro.

Dacă în vara anului 2009 dobânzile agreate de stat cu băncile arătau considerabil "mai bine" decât oferta din piaţă de la acel moment, în ediţia din 2010 lucrurile stau diferit. Statul a permis bancherilor să meargă în continuare cu aceleaşi marje - 2,5% peste Robor la lei, respectiv 4% peste Euribor, la euro -, iar majoritatea covârşitoare au stabilit preţul chiar la limita maximă permisă. Aceasta în timp ce în ofertele standard (unde banca nu beneficiază de garanţia statului, deci îşi asumă un risc mai mare) marjele percepute sunt mai mici.

Mulţi clienţi sunt însă atraşi de nivelul foarte mic al avansului cerut în cadrul programului "Prima casă" - de numai 5%, care înseamnă o contribuţie personală de 3.000 de euro pentru o locuinţă în valoare de 60.000 de euro.