Primariile nu vor sa vanda locuintele ANL, pentru ca nu isi recupereaza banii pe teren
Publicat in data: 21-06-2010
Edilii clujeni au reţineri în a vinde apartamentele ANL către chiriaşi, deoarece în urma acestei tranzacţii municipalităţii i-ar reveni doar 1% din sumă.
Un alt aspect este acela că impozitele pe care le vor plăti pe apartamente viitorii proprietari sunt mai mici decât chiriile pe care le plătesc acum.
„Există cereri de la chiriaşi care stau de cinci ani în locuinţele ANL. Anul acesta s-a modificat legislaţia şi pot cere cumpărarea şi numai după un an. Noi avem o reţinere pentru că primim doar 1% din suma de vânzare, iar cu banii aceştia nu ne acoperim nici măcar contravaloarea terenului şi a utilităţilor, pe care noi am fost obligaţi să le punem la dispoziţie. În plus, impozitul încasat anual este insignifiant prin comparaţie cu chiria încasată lunar“, a explicat viceprimarul Laszlo Attila.
Peste 100 de cereri
Acesta a precizat că până în momentul de faţă s-au înregistrat 104 cereri de cumpărare pe care le-au depus tinerii care locuiesc în blocurile ANL. În ultimii zece ani în Cluj-Napoca au fost construite, de primărie, 168 de apartamente ANL, care au fost date în folosinţă în 2003, respectiv 2007.
De asemenea, Consiliul Judeţean a construit într-o localitate limitrofă municipiului, Floreşti, alte 200 de apartamente. Primarul din Floreşti, Ioachim Vancea, afirmă că se fac demersuri pentru punerea în vânzare a apartamentelor şi că a primit 53 de cereri de cumpărare.
În Cluj-Napoca, municipalitatea intenţionează să mai înceapă patru proiecte privind construirea de locuinţe pentru tineri: pe strada Sighişoarei, 56 de apartamente, în valoare de 11.528.747 lei, pe strada Taberei nr. 2 , 12 apartamente, în valoare de 1.417.400 lei, iar la nr. 4 - 30 apartamente, în valoare de 1.452.418 lei. Alte 36 de apartamente ar urma să se facă pe strada Cojocnei, în valoare de 1.654.774 lei.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a precizat că problema vânzării locuinţelor ANL va fi dezbătută în Consiliul Local.