Piata imobiliara din China este mai fierbinte decat cea din SUA inainte de criza subprime
Publicat in data: 02-06-2010
Problemele de pe piata rezidentiala a Chinei sunt mai grave decat cele cu care s-au confruntat Statele Unite inainte de declansarea crizei financiare mondiale, in conditiile in care acestea ar putea declansa proteste publice, a avertizat un consilier din cadrul bancii centrale a tarii, conform AFP.
Comentariile au fost facute inainte ca guvernul chinez sa anunte ca va "reforma treptat taxele pe proprietate", primul semn oficial al posibilei introduceri a unei taxe anuale pe proprietati rezidentiale menite sa restranga cresterea preturilor.
"Problemele de pe piata rezidentiala chineza sunt de fapt mult, mult mai ample decat cele cu care s-au confruntat Statele Unite si Marea Britanie inainte de criza financiara", a declarat Li Daokui, membru al comitetului pe politica monetara al bancii centrale chineze.
China a introdus recent o serie de masuri menite sa preintampine dezvoltarea unor cresteri artificiale ale preturilor unor active si cresterea puternica a preturilor proprietatilor. Autoritatile au intarit restrictiile privitoare la vanzarea in avans a unor proiecte noi, au introdus noi limite legate de creditele pentru achizitionarea unei a treia proprietati si au majorat sumele minime platite in avans pentru o a doua locuinta. Aceste masuri erau asteptate sa descurajeze speculatiile din sector si sa contribuie la refacerea rezervelor guvernelor locale, afectate sever de un volum foarte mare de investitii realizate in ultimul an, conform presei chineze.
Un impozit pe proprietati ar putea fi testat in Beijing, Shangai, sud-vestul municipalitatii Chongqing si orasul sudic Shenzhen pana la sfarsitul lunii iunie.
China nu are in prezent un astfel de impozit pe proprietatile rezidentiale, insa impune o taxa de 1,2% pe 70-90% din valoarea proprietatilor comerciale.
Li a avertizat ca preturile ridicate la proprietati ar putea afecta cresterea pe viitor incetinind procesul de urbanizare. In acelasi timp, "cand preturile cresc, multi oameni, in special tineri, devin foarte agitati. Este o problema sociala", a declarat Li.