Peste 2,5 miliarde de euro ingropate in imobile
Publicat in data: 19-10-2011
Peste 2,5 miliarde de euro sunt îngropate de băncile din România în terenuri, apartamente, vile, hale sau păduri, conform unor estimări din piaţă.
Sunt bani luaţi cu credite garantate cu ipoteci de cetăţeni sau firme, români care nu au mai putut să-şi achite ratele. Sumele sunt însă mult mai mari, susţine avocatul Gheorghe Pipera.
„Cred că valoarea este mult mai mare, după câte ştiu eu, o singură bancă din sistem are credite neperformante în valoare de 2,5 miliarde de euro şi sunt 41 de instituţii”, a spus Pipera. Acesta a mai adăugat că nu există statistici clare, datele vin cu pipeta, pe rând, de la bănci.
Instituţiile bancare gestionează acum un portofoliu imobiliar impresionant pe care nu doresc încă să-l vândă din cauza prăbuşirii pieţei ca urmare a crizei. Mai ales că imobiliare care se află în proprietatea băncilor nu sunt cele mai lichide de pe piaţă şi nici cele mai bune.
Soluţia găsită de bancheri a fost să transfere toate aceste credite către subsidiarele proprii, după principiul mutatului cartoful fierbinte dintr-o mână în alta.
„Creditele au fost puse în subsidiară, ca într-o cuşcă, până s-o uita de ele, iar banca şi le-a putut scoate din bilanţ şi şi-a luat provizioanele de la BNR”, a declarat Pipera.
Banca Naţională a permis băncilor comerciale să-şi creeze aceste subsidiare, înfiinţate special pentru a aduna garanţiile imobiliare, cumpărate cu 7%-12% din valoarea creditului, pe care le-a pus la păstare, în aşteptarea vremurilor mai bune.
Problema este că BNR a fost nevoită – în urma situaţiei din Grecia – să solicite băncilor să scape de activele toxice. Şi cum conform Basel 2 riscul trebuie să fie tratat la nivel de grup, subsidiarele nu mai pot ţine la păstrare activele şi vor fi nevoite să le scoată la vânzare, spune Pipera.
Grupurile bancare vor începe să vândă credite neperformante garantate cu ipotecă în 2012, astfel că în viitorul apropiat achiziţiile de portofolii de creanţe de către firmele de colectare se vor concentra pe aceste tip de împrumuturi, a declarat Georg Kovacs, directorul general al EOS KSI România.
„În 2012, estimăm o scădere a volumelor externalizate pentru creditele de retail neperformante fără garanţie. Deja se observă această tendinţă în 2011. Ne aşteptăm ca băncile să înceapă să vândă credite neperformante garantate cu ipotecă în 2012. Până acum au fost scoase la vânzare de bănci 50-60 de proprietăţi, dar nu avem date că s-ar fi încheiat vreun contract de vânzare”, a spus el.
Procesul de colectare pentru acest tip de creanţe este mai dificil, pentru că în cazul în care nu se ajunge la înţelegere de plată cu debitorul trebuie găsită o piaţă pentru vânzarea garanţiilor.
Georg Kovacs a explicat că vânzarea de portofolii de creanţe garantate cu ipotecă nu va avea impact imediat asupra pieţei de recuperare de creanţe, însă va avea un efect mai important asupra grupurilor bancare, deoarece acestea vor putea să-şi scoată din contabilitate aceste împrumuturi neperformante.
Printre proiectele importante intrate în ultimii ani în portofoliul băncilor se numără centrul comercial City Mall din Bucureşti sau ansamblurile rezidenţiale Cortina şi Blue Tower, toate în urma unor falimente în care instituţiile financiare erau principalul creditor.
Sursa: Jurnalul National