Nisco Invest va continua proiectul Akademia Center
Publicat in data: 11-05-2010
Reprezentantul societăţii Nisco Invest, Dan Nistor, a anunţat că este dispus să-şi asume noii termeni impuşi de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj pentru finalizarea proiectului Akademia Center. Preşedintele administraţiei judeţene, Alin Tişe, a afirmat că a trimis deja o invitaţie societăţii Nisco şi că anexa la contractul de concesiune va fi semnată până în 19 iunie.
După mai multe zile în care Nisco Invest a analizat termenii de graţie acordaţi de CJ proiectului Akademia Center, vine şi răspunsul investitorului. “încă nu am semnat nimic, dar mai avem timp până în 19 mai să o facem. Am decis să acceptăm termenii CJ şi am solicitat o întâlnire pentru data de 18 pentru a semna anexa la contract”, a afirmat Dan Nistor, confirmat de preşedintele CJ, Alin Tişe.
“Atât timp cât societatea este dispusă să-şi asume decizia CJ, putem semna oricând. Ideea e că totul va rămâne aşa cum a fost stabilit în plenul şedinţei de luna trecută. Din momentul în care Nisco semnează anexa la contract, noii termeni încep să curgă”, a spus Tişe. Societatea Nisco va avea obligaţia să finalizeze proiectul în maximum 30 de luni.