Meniu Meniu Categorii proprietati Proprietati Cautare Rapida Cautare
Cautare simpla
Categorie:
Pret de la: la
Localitate: Cartier:
   
Cautati dupa mai multe criterii pentru a gasi exact proprietatea pe care o doriti.
Cautare dupa ID
  

Lombului si Tineretului, proiecte inca pe hartie

Publicat in data: 14-07-2010

 

Cele mai mari proiecte imobiliare dezvoltate în parteneriat public-privat din Cluj, cartierele Lombului şi Tineretului se apropie de termenele limită de finalizare, doar pe hârtie. În ambele cazuri, dezvoltatorii nu au reuşit, până acum, să înceapă lucrările sau să respecte primele termene impuse de contractul iniţial.

 

În cazul cartierului Lomb, realizat în parteneriat cu Impact Developer&Contractor, acesta are pe terenul pus la dispoziţie de Primărie făcută organizarea de şantier. Muncitorii s-au pregătit să înceapă viabilizarea terenului. Ţevile de gaz aşteaptă să fie introduse în pământ. Însă astăzi, pe şantierul Lombului nu se afla niciun muncitor, ci doar agentul de pază. Potrivit contractului dintre Primărie şi Impact, la trei ani de la înfiinţarea societăţii Lomb SA, în 2008, ar trebui predate jumătate din numărul total de locuinţe, iar în 5 ani, ar trebui finalizate toate locuinţele, adică 5700. Astfel, anul viitor este termenul limită pentru predate primelor locuinţe.

 

Însă firma Impact se confruntă în această perioadă cu o altă problemă. Tribunalul Bucureşti a decis deschiderea procedurii de insolvenţă a firmei Impact, la cererea Romconstruct SA Ploieşti, pentru o datorie de 1,3 milioane de lei. „Simpla decizie judecătorească a admiterii cererii unui creditor nu înseamnă faliment. (...)Decizia primei instanţe de admitere a acţiunii Romconstruct Ploieşti nu este definitivă. Impact îşi va continua activitatea în mod normal, cu respectarea tuturor obligaţiilor asumate în relaţiile cu clienţii, băncile, angajaţii şi acţionarii, precum şi a obligaţiilor acestora faţă de companie”, se arată într-un comunicat remis ieri de Impact. „Nu am primit nicio înştiinţare oficială că intrarea lor în insolvenţă ar afecta derularea proiectului cartierului Lomb. Din punctul nostru de vedere, proiectul merge mai departe”, a declarat pentru Adevărul Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

În schimbul terenului dat de către Primărie, Impact trebuie să dea înapoi municipalităţii 75 de locuinţe sociale şi 33% din teren viabilizat, adică . „Dacă nu îşi îndeplinesc toate îndatoririle contractuale până în 2013, Impact pierde banii investiţi, iar terenul revine la Primărie”, a mai precizat Oana Buzatu.

 

În aceeaşi situaţie se află şi cartierul Tineretului. În acest caz, locuinţele sociale, 384 la număr, ar trebui predate în decembrie 2011. Doar că şi acest proiect încă nu a demarat, efectiv, lucrările.

 

Lombului versus Tineretului

 

Cartierul Lombului este, conform proiectului, un mini-orăşel va avea aproximativ 3200 de case şi 2500 de apartamente, pe o suprafaţă de 200 de hectare. Zona rezidenţială va beneficia de toate serviciile centre comerciale, de sănătate, de petrecerea timpului liber, de sport şi cultural. Vor fi şi clădiri de utilitate public precum spaţii pentru sediul primăriei de cartier, poliţie, şcoală, grădiniţă, dispensar, parcuri şi va beneficia de un sistem de iluminat public. Preţurile apartamentelor din acest cartier variază în funcţie de suprafaţă, dar şi de distanţa de facilităţile oferite de cartier (grădiniţă, şcoală etc). Dezvoltatorul imobiliar al cartierului Lomb a început, déjà, să vândă locuinţele din această zonă, încă din stadiul de proiect.

 

Celălalt mare proiect imobiliar în parteneriat public-privat, Cartierul Tineretului, este un proiect situat pe un teren cu o suprafaţă totală de 203 hectare amplasat pe Dealul Sf. Gheorghe dispus între Bulevardul Muncii şi Fâneţele Someşeni. Potrivit proiectului, vor fi 6000 de unităţi locative, între care se vor afla şi 196 de apartamente penthouse. Şi acest proiect va beneficia de creşă, grădiniţe, şcoală generală şi liceu, centre medicale, spital, patru lăcaşe de cult, servicii urbane şi administrative: primărie, poliţie, oficiu poştal, bancă, centru comunitar şi pompieri. De asemenea, acestea vor fi completate de unităţile de alimentaţie publică, magazine, galerii, centre comerciale precum şi un hypermarket. Locuinţele din acest proiect nu au fost vândute în stadiul de proiect, la decizia dezvoltatorului imobiliar.

 

 

Sursa: Adevarul.ro