Incep lucrarile la stadionul de pe deal
Publicat in data: 12-10-2010Arena de 1.500 de locuri din comuna Feleacu va prinde contur peste câteva săptămâni. Primarul Nicolae Balea anunţă că etapa de proiectare a fost finalizată.
Proiectul complexului sportiv din comuna Feleacu - o arenă de fotbal de 1.500 de locuri, un hotel cu 28 de camere şi două terenuri de antrenament - va fi predat primăriei peste trei zile. Edilul Nicolae Balea susţine că apoi va semna cu societatea Axa Câmpia Turzii contractul aferent primei etape de lucrări. Balea apreciază că, deşi a venit frigul, execuţia poate demara cu lucrările de pregătire a terenului.
Axa s-a angajat să construiască stadionul la preţul de 1,7 milioane de euro. “Am spus că putem face lucruri mari şi cu bani mai puţini şi iată că acest lucru devine realitate. Ne împărţim bugetul în aşa fel încât să putem acoperi cheltuielile în patru ani”, afirmă Nicolae Balea. Execuţia şi proiectarea acestui obiectiv au fost câştigate prin licitaţie de către Axa Câmpia Turzii. “În august am semnat primul contract subsecvent, ce viza partea de proiectare. Proiectul este deja gata. Până la finele acestei săptămâni va fi predat, ceea ce înseamnă că pot fi demarate lucrările de execuţie. Semnăm cel de-al doilea contract subsecvent şi ne apucăm de treabă”, a explicat Balea. În opinia sa, lucrările ar putea demara peste două-trei săptămâni. “Chiar dacă vine frigul, nu trebuie să stăm pe loc. Deocamdată se poate lucra la taluzare, nivelări, pentru a avea terenul pregătit la anul”, a precizat primarul Nicolae Balea.
Potrivit ofertei financiare prezentate în licitaţie, societatea Axa Câmpia Turzii s-a angajat să realizeze baza sportivă din comuna Feleacu la preţul de 1,7 milioane de euro. Pentru lucrările din 2010, primăria a alocat aproape 240.000 de euro. Din această sumă, circa 47.000 de euro (200.000 de lei) au fost investiţi în etapa de proiectare. Banii care nu vor fi cheltuiţi anul acesta urmează să fie folosiţi pentru lucrările din 2011. Proiectul bazei sportive din Feleacu include un stadion de 1.500 de locuri, un hotel cu 28 de camere şi două terenuri de antrenament. Locaţia este pe platoul din Valea Căpriorii - Prundărie, care oferă o panoramă deosebită a oraşului Cluj-Napoca.
Pentru proiect au concurat la licitaţie societăţile Axa Câmpia Turzii, Transilvania Construcţii, Trustul de Instalaţii şi Montaj, ACI, Zicu şi MBS Group Turda. Edilul Nicolae Balea a afirmat că Axa Câmpia Turzii a fost desemnată câştigătoare pentru că a propus cel mai mic preţ de execuţie: 1.700.000 de euro, bani care vor fi achitaţi din bugetul comunei eşalonat, în patru ani. Primăria Feleacu a finalizat între timp şi drumul de acces către platoul pe care se va construi stadionul. Pentru drum, administraţia locală va plăti 500.000 de lei. Planul primăriei este de a oferi baza sportivă în administrare clubului Universitatea Cluj.
Sursa: ziuadecj.ro