INS: Numarul autorizatiilor de construire pentru cladiri rezidentiale a scazut cu 20,1% in primele cinci luni ale anului
Publicat in data: 30-06-2010
În primele cinci luni din acest an s-au eliberat 15.278 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 20,1% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent, a anunţat azi Institutul Naţional de Statistică (INS).
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale acordate în luna mai din acest an a crescut cu 7,7% faţă de luna anterioară din acest an, dar a scăzut cu 11,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
În primele cinci luni din acest an, cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-758 autorizaţii), Sud-Muntenia (-741 autorizaţii), Sud-Est (-640 autorizaţii), şi Nord-Vest (-616 autorizaţii).
Doar în luna mai din acest an, s-au eliberat 3971 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 7,7% faţă de luna aprilie 2010 şi în scădere faţă de luna mai 2009 cu 11,3%.
Sursa: Bursa