Gata cu smecheriile din urbanism la Cluj?
Publicat in data: 13-01-2011
Comisia de Urbanism a Primariei a dat ieri impresia ca vrea sa stopeze in sfarsit ilegalitatile din urbanism. Proiectele au fost analizate la sange, s-au solicitat planse cu situatia reala din teren, iar 6 din 10 proiecte au fost intoarse.
Primul punct de pe ordinea de zi a fost cel care a declanşat suita de refuzuri date în şedinţa de ieri a Comisiei de Urbanism. Un clujean care vrea să construiască o locuinţă pe strada Romul Ladea a susţinut că municipalitatea îl împiedică să îşi realizeze planul pentru terenul propriu.
“Vreau să îmi fac o casă din 2007, iar dumneavoastră îmi cereţi să fiu de acord ca la un moment aceasta să fie demolată dacă se construieşte centura ocolitoare, al cărei traseu s-ar putea să treacă sau nu pe acolo. Nu înţeleg de ce există atâta ostilitate şi vreţi să îmi daţi un aviz condiţionat. Dacă e aşa, îmi fac ilegal casa şi ne judecăm ani de zile, fiindcă nu vă va fi uşor să demolaţi ceva construit”, a spus proprietarul, Septimiu Rus. Arhitectul-şef al municipiului, Ligia Subţirică, a subliniat că dreptul de proprietate nu se confundă cu cel de construire. “Noi ştim că în cazul exproprierii pentru centură, dacă ea va fi realizată, preţul terenului cu o construcţie este diferit de cel oferit pentru un teren liber”, a intervenit Corina Ciuban, şeful Direcţiei de Urbanism.
Primarul i-a reproşat beneficiarului că s-a adresat instanţei, care a luat o decizie doar bazându-se pe acte. “Instanţa ne-a spus să avizăm un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD), dar asta nu înseamnă că noi trebuie să fim de acord cu orice vreţi dumneavoastră”, a spus primarul Sorin Apostu. Soluţia aleasă a fost un aviz condiţionat, adică în cazul realizării variantei ocolitoare de sud a municipiului, beneficiarul să fie conştient că terenul său ar putea fi afectat, iar prioritară este realizarea centurii, nu o casă particulară.
Un beneficiar privat a solicitat extinderea cu două etaje a unor imobile autorizate pe strada Miko Imre, care ar presupune creşterea necesarului de parcări. “Aţi crescut spaţiul alocat parcărilor, dar aţi diminuat spaţiul verde”, a menţionat Adrian Iancu, membru al CTATU. “Ceea ce propuneţi nu se potriveşte cu ceea ce vrea noul Plan Urbanistic General pentru dezvoltarea oraşului. Soluţia acceptată iniţial e mai mult decât suficient”, a conchis primarul. Un proiect l-a făcut pe primar să traseze o regulă generală: proiectanţilor li se cere să aducă planşe în care să figureze situaţia reală din teren. Situaţia prezentării documentaţiilor a fost adusă în discuţie odată cu prezentarea PUD pentru un imobil cu funcţiuni mixte. Clădirea cu parter şi două etaje a fost propusă pe un teren situat la capătul unui drum de acces dinspre strada E. Ionescu. “Pe planşă am văzut stradă de acces asfaltată. Din ce oraş este această planşă? Ajungem la situaţia proiectului în care strada Donath apărea cu patru benzi, iar noi nu reuşim să facem două”, a intervenit Apostu.
Proiectantul a explicat că ar fi vorba în planşe de situaţii propuse din mai multe documentaţii anterioare. “În comisie nu vom mai fi de acord să aprobăm astfel de planşe, care nu au legătură cu situaţia din teren”, a spus primarul. Iancu, membru al echipei care lucrează la noul PUG, a atras atenţia că vor fi necesare drumuri de legătură care să conecteze zona la oraş. “Nu există legătură între E. Ionescu şi Calea Turzii. Sunt străzi care se opresc la un moment dat, e necesar să se prevadă legături”, a spus Iancu. El i-a recomandat proiectantului adaptarea imobilului propus la zonă şi la dimensiunile clădirilor din jur.
În cazul unei clădiri de cinci etaje pentru locuinţe şi birouri în zona lacurilor din Gheorgheni, problemele legate de accese au determinat solicitări suplimentare pentru proiectanţi, iar proiectul de extindere, etajare şi amenajări interioare al unei clădiri pe strada Someşului a fost respins. Acesta nu a respectat cerinţele impuse prin certificatul de urbanism, mai precis nu există suprafaţa necesară ca terenul să fie construibil şi nici funcţiunile propuse nu corespund cu regulamentul aferent PUG. În plus, realizarea acestui proiect creează şi probleme privind circulaţiile. “Ca să se realizeze străzile paralele cu Someşul, prevăzute deja în noul PUG, există anumite zone neconstruibile. Terenul dumneavoastră este într-o astfel de zonă”, a precizat Iancu. Acesta a solicitat ca proiectul să fie susţinut de un specialist în urbanism, având în vedere că lucrarea a fost prezentată de un inginer.
Garaje doar pentru parcări
Primarul a precizat că municipalitatea va promova o hotărâre de consiliu local prin care se va interzice transformarea spaţiilor autorizate ca garaje în suprafeţe pentru alte destinaţii. “Oricum mai mult de jumătate din garajele din oraş nu sunt utilizate acum pentru parcarea maşinilor”, a spus Iancu.
Sursa: ziuadecj.ro