Emiterea politelor de asigurare obligatorie a locuintelor este blocata
Publicat in data: 14-06-2010Emiterea poliţelor de asigurare obligatorie a locuinţelor este blocată, în absenţa finalizării contractelor de reasigurare şi a unei baze de date cu locuinţele din ţară, dar primăriile pot amenda, deja, contravenţional, proprietarii care nu au încheiat asemenea asigurări, potrivit Agerpres.
Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, promulgată în 2009, ar trebui pusă în aplicare de la 1 iulie 2010, iar neîncheierea poliţelor este considerată contravenţie, amenda fiind de la 100 lei până la 300 lei.
Valorile minime anuale de asigurare ale imobilelor vor fi de 10 sau 20 de euro, în funcţie de materialul din care este construită locuinţa, iar cele maxime pot ajunge până la 20.000 de euro pe an.
În septembrie 2009, 13 asigură-tori au constituit Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), aportul la capitalul social fiind de 19,34 milioane de lei.
Reprezentanţii PAID au apreciat că, în zonele rurale dar nu numai acolo, asigurarea locuinţelor va fi blocată de reticenţa oamenilor şi de imposibilitatea unora de a achita poliţele. După părerea acestora, de aceste “cazuri sociale” ar trebui să se ocupe statul.
Potrivit unui studiu GfK Româ-nia, 40% dintre respondenţi au fost de acord cu introducerea asigurărilor obligatorii de locuinţă şi circa 35% ar opta şi pentru o asigurare facultativă.
Riscurile majore identificate de proprietari ca prioritare la încheierea unei asigurări de locuinţă sunt incendiul (55%), cutremure sau inundaţii (52%), furtul prin efracţie (49%).
Mai este luată în calcul şi eventualitatea unei inundaţii provocată de vecinul de deasupra (25%).
Studiul GfK a relevat şi lipsa de informare a publicului, 72% dintre proprietarii de locuinţe afirmând că sunt doar în mică măsură sau chiar deloc informaţi cu privire la aceste produse de asigurare.