Doar o treime din proprietari isi vor asigura locuinta la termen
Publicat in data: 30-09-2010
De-abia peste 3 ani, 90% dintre aceştia vor încheia asigurarea obligatorie a locuinţei. Din aceste poliţe se vor strânge 30 milioane de euro.
Proprietarii de locuinţe sunt obligaţi să încheie o asigurare obligatorie până la data de 15 ianuarie 2011, dar va mai dura trei ani până când rata de penetrare a acestui tip de asigurare va ajunge la 90%.
” La finele lunii ianuarie 2011, doar 30% din populaţia României va avea o asigurare obligatorie a locuinţei, urmând ca, în 3 ani, rata de penetrare să ajungă la 90%” a declarat, ieri, directorul general al City Insurance, Nicolae Muşat.
Acesta a mai spus că din asigurările obligatorii ale locuinţelor se vor strânge, până la finele lunii ianuarie a anului următor, 25-30 milioane de euro.
De asemenea, Nicolae Muşat a explicat că în cazul asigurării obligatorii a locuinţelor se va întâmpla ceea ce s-a întâmplat în cazul RCA-ului, a cărui rată de penetrare este acum de 90%.
“Germania este singura ţară din Europa care are o rată de penetrare de 100% a RCA-ului, în România, în acest moment, 90% din deţinătorii de autovehicule au o astfel de asigurare”, a mai spus acesta.
“Oamenii încă nu au dat buluc să îşi facă asigurarea obligatorie a locuinţei”
Pe segmentul asigurărilor obligatorii de locuinţe, City Insurance a vândut 400-500 de poliţe.
“Oamenii încă nu au dat buluc să îşi facă asigurarea obligatorie a locuinţei, întrucât termenul limită este 15 ianuarie 2011″, a spus Nicolae Muşat, completând că până la sfârşitul primei luni a anului viitor, estimează că asiguratorul va încheia 25.000 - 30.000 de poliţe, pe acest segment.
În T1, primele brute subscrise ale City Insurance au ajuns la 6,7 mil. euro
City Insurance a avut în primul semestru al anului prime brute subscrise de 6,7 milioane euro, în timp ce daunele plătite au fost de 81.000 euro. Compania are o cotă de piaţă de 7,47%, pe segmentul asigurărilor de călătorie, ocupând a patra poziţie.
Totodată, asiguratorul a deschis în prima jumătate din 2010 peste 10 agenţii, iar până la finele anului reţeaua va ajunge la aproximativ 40 de unităţi.
Potrivit directorului general al City Insurance, investiţia în cele 30 de agenţii care vor fi deschise va fi de 0,5 milioane de euro.
Nicolae Muşat a mai afirmat că în prima jumătate din 2011, compania sa va deschide o agenţie la Milano.
În 2011, compania estimează afaceri de 15 mil. euro
Pentru finele acestui an, compania preconizează o cifră de afaceri de 15 milioane de euro, iar profitul din acest an va depinde de planul de investiţii.
Despre asigurările de călătorie, directorul general al City Insurance a declarat că au fost înregistrate dificultăţi cu încasările banilor de la agenţiile de turism, iar din acest motiv, compania a renunţat la o parte din colaboratori.
În ceea ce priveşte evoluţia acestui tip de asigurări, Nicolae Muşat a explicat că oamenii nu vor renunţa în totalitate la vacanţe sau la călătoriile de business, chiar dacă numărul lor este în scădere.
Sursa: Curierul National