Dezvoltatorii imobiliari nu vor mai putea construi apartamente pe banii clientului
Publicat in data: 10-05-2010
Din pricina multor situaţii în care unii dezvoltatori imobiliari au folosit banii clienţilor pentru a construi ansamble întregi de blocuri de locuinţe, dar pe care ulterior nu le-au finalizat în ciuda contractelor semnate, se pregăteşte o lege care să interzică această practică.
Banii, puşi sub cheie
Deputatul clujean PDL Mirica Giurgiu a declarat că va depune săptămîna viitoare un proiect de lege care să nu mai permită folosirea banilor clienţilor de către constructori înainte de predarea apartamentelor sau caselor. „Foarte mulţi clujeni s-au prezentat la mine cu situaţii în care au dat zeci de mii de euro unor dezvoltatori imobiliari, pe nişte apartamente sau deplexuri, dar care nu le-au mai predat nici în ziua de azi, deşi termenul de predare a trecut de mai bine de un an, doi. Este vorba despre unele apartamente de pe Calea Baciului nr. 20 sau de pe strada Mărgăului. Sînt convins, oricum, că mult mai mulţi clujeni sînt în această situaţie. Este vorba, în mare parte, de tineri care au făcut sacrificii pentru acei bani, care acum sînt blocaţi, dar nici case nu au. În plus, unii dezvoltatori iau banii şi apoi dispar, se fac nevăzuţi. Un astfel de proiect va stopa acest fenomen”, a spus Giurgiu.
Se pot face modificări
Noul proiect de lege va stipula ca banii, fie că este vorba de avans, rate sau chiar de plata integrală, să fie depuşi într-un cont, iar constructorul să poată avea acces la ei doar în momentul predării apartamentelor. Mircia Giurgiu a declarat că este decshis la orice modificări ale proiectului, atîta timp cît acestea vin să sprijine cetăţenii care doresc să cumpere imobile noi (apartamente sau case).