După ani buni de aşteptare, s-a reuşit reintroducerea asigurării obligatorii a locuinţelor. O astfel de asigurare era necesară din motive economice şi sociale, iar efectele sale benefice se vor vedea în timp.

Din punct de vedere economic, bugetul de stat ar fi putut fi degrevat de zeci de milioane de euro într-o perioadă de criză în care guvernul vrea să ţină sub control deficitul bugetar dacă această asigurare intra mai devreme în vigoare.

Conform datelor oficiale, cele 17 companii de asigurări care practică asigurări facultative de locuinţe au constituit aproximativ 10 milioane de euro rezerve de daună avizate pentru daune produse ca urmare a inundaţiilor din ultimul timp, iar dauna medie este în jur de 4.000 de euro.

Ţinând cont de faptul că inundaţiile au afectat peste 7.000 de locuinţe, dacă această asigurare intra în vigoare cu o lună şi jumătate mai devreme, s-ar fi făcut o economie la buget de cel puţin 30 mil. euro.

În plus, bugetul de stat şi bugetele locale au o cotă de 40% de participare la fondul constituit din amenzile contravenţionale pentru cei care nu îşi asigură locuinţa, stabilite prin lege.

Conform estimărilor PAID (Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor, compania înfiinţată de 13 asigurători), în jur de un milion de locuinţe vor fi asigurate în următoarele şase luni din cele aproximativ 8,3 milioane existente.

În acest moment, circa 2 milioane de locuinţe sunt asigurate facultativ, iar pentru aproape 450.000 de proprietari cu probleme sociale autorităţile locale vor plăti primele.

Chiar dacă în acest moment asigurarea obligatorie acoperă doar trei riscuri şi anume cutremur, inundaţii şi alunecări de teren, necesitatea introducerii ei rezidă şi din interesul economic şi social al persoanelor fizice şi juridice de a-şi proteja proprietăţile, de a-şi continua activitatea curentă sau de producţie, de a beneficia de un ajutor minim.

Asigurarea obligatorie poate fi interpretată şi ca o modalitate de solidaritate socială cu cei afectaţi de dezastre indiferent de mărimea averii acestora, chiar dacă principiul care stă la baza oricărei asigurări este cel al mutualităţii între membrii unei comunităţi de risc.

Principiul mutualităţii presupune participarea tuturor asiguraţilor la formarea fondului de asigurare, iar de acesta beneficiază doar cei care se confruntă cu riscul asigurat.

O altă componentă de natură socială este reprezentată de preţul foarte mic al asigurării, astfel încât toate persoanele să poată să-l plătească indiferent de puterea lor de cumpărare, în comparaţie cu cel al asigurării facultative care este de câteva ori mai mare, acest lucru fiind posibil şi datorită faptului că asigurarea obligatorie este atotcuprinzătoare, spre deosebire de cea facultativă, care este selectivă şi, prin urmare, mai costisitoare.

În presă au apărut opinii critice referitoare la faptul că proprietarul unei vile şi proprietarul unei garsoniere confort 3 vor plăti aceeaşi primă, cumpărând aceeaşi acoperire de 20.000 de euro, inducându-se ideea greşită că prima de asigurare se plăteşte în funcţie de valoarea reală a bunului sau de puterea de cumpărare a asiguratului.

Indiferent de tipul asigurării, fie că este vorba de o asigurare obligatorie sau facultativă, prima de asigurare se calculează în funcţie de suma asigurată iar în acest caz suma asigurată de 20.000 de euro este aceeaşi pentru toţi asiguraţii, indiferent de valoarea bunurilor sau puterea lor de cumpărare.

Cine doreşte să-şi extindă acoperirea până la valoarea reală a bunului o poate face printr-o asigurare facultativă ce presupune şi plata unei prime suplimentare.

În cazul producerii riscului asigurat, pragul impus de lege de 10.000 sau 20.000 de euro în funcţie de tipul construcţiei din asigurarea obligatorie, acţionează în acest caz ca o adevărată franşiză deductibilă pentru asigurarea facultativă, în sensul că pagubele care depăşesc acest prag intră sub incidenţa asigurării facultative, iar cele a căror valoare se situează sub aceste niveluri rămân în sarcina asigurării obligatorii.

Despăgubirea la care are dreptul asiguratul în cazul contractului obligatoriu se calculează în concordanţă cu principiul primului risc.

Conform acestui principiu, despăgubirea este egală cu paguba în limita sumei asigurate, fiind cel mai bun principiu de despăgubire aplicat în asigurări din punct de vedere al asiguratului.

Consider că această formă a asigurării obligatorii are şi puncte slabe ce trebuie remediate în viitor, deoarece în stabilirea sumei asigurate şi implicit a primei de asigurare nu se ţine seamă de suprafaţa locuinţelor.

De asemenea, nu se ţine cont de faptul că România este împărţită pe zone seismice, că există discrepanţe între zonele geografice cu privire la riscul de inundaţii sau de alunecări de teren, că există zone în care riscurile cuprinse în asigurare nu se produc niciodată, iar în astfel de cazuri asigurarea nu-şi are rostul şi acţionează doar componenţa socială a acesteia.

Toate aceste elemente trebuie să fie luate în considerare în viitor astfel încât fundamentarea tarifului de primă să se realizeze pe baze actuariale, cât mai corect atât din punct de vedere al riscului asigurat, cât şi din punct de vedere social.

În acest sens, consider că e necesar ca pragurile privind suma asigurată să fie înlocuite cu norme de asigurare stabilite pe metrul pătrat de suprafaţă construită, iar cuantumul lor să fie diferenţiat în funcţie de elementele menţionate anterior.

Dan Armeanu este profesor universitar de finanţe şi asigurări la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, Academia de Studii Economice, Bucureşti

Sursa: Ziarul Financiar