Criza nu opreste mallurile. In Europa s-au inaugurat 71 de centre noi in prima jumatate a anului
Publicat in data: 03-10-2011
Peste 2,1 milioane de mp de spaţii comerciale noi au fost finalizate în Europa în prima jumătate a lui 2011, aproximativ la fel ca în aceeaşi perioadă a lui 2010.
Din această suprafaţă, 71 centre comerciale noi acoperă 90%, iar restul de 10% reprezentând extinderi ale unor dezvoltari existente, potrivit celui mai recent raport de piaţă realizat de compania Cushman&Wakefield.
La fel ca în anii anteriori, Europei Centrale şi de Est i se atribuie majoritatea (58%) spaţiilor comerciale noi deschise în prima jumătate a anului 2011.
Cel mai mare proiect finalizat a fost Marmara Forum din Istanbul (156.000 mp). În Rusia au fost finalizaţi puţin peste 400.000 mp de spaţii comerciale - aproape o cincime din totalul european.
După deschiderea AFIMALL City şi a altor două centre comerciale, Moscovei îi revine 36% din spaţiile noi din Rusia.
Proiecte mari au fost finalizate şi în Novosibirsk, Yaroslavl, Kazan şi St Petersburg. În Europa Occidentală, Italia şi Spania au înregistrat cel mai mare volum de spaţii noi.
România se situează pe locul 27 în topul european, după suprafaţa de retail ce revine la mia de locuitori, cu 107,4 mp, comparativ cu media europeană de 240,3 mp. Cele mai multe malluri sunt în Norvegia şi Suedia.
Volumul total de investiţii în retail în Europa a totalizat aproape 19,8 miliarde euro în primul semestru, cu 4% mai puţin decât nivelul semestrului anterior şi cu 9% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010.
Cota care revine segmentului de retail din totalul investiţiilor în proprietăţi comerciale s-a ridicat la aproximativ 35%, faţă de 33% în 2010.
Dacă toate proiectele planificate vor fi finalizate la timp, totalul dezvoltărilor va fi, în 2011, cu 26% mai mare decât în anul anterior, când nivelul de finalizare a scăzut pentru al doilea an consecutiv.
În 2010 au fost finalizaţi aproximativ 5,4 milioane mp de spaţii de centre comerciale, reprezentând o scădere de 29% faţă de 2009 şi cea mai mică valoare totală anuală de finalizare din 2004 până în prezent.
În 2012 este planificată finalizarea a 5,8 milioane mp de spaţii comerciale în Europa, deşi această cifră va depinde de cererea ocupanţilor şi de ritmul revenirii economice.
Sursa: Capital