Contractele de finantare “Casa Verde” sunt valabile 12 luni
Publicat in data: 06-09-2010
Dosarul de decontare va fi depus la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu până la data de 15 decembrie a fiecărui an.
Contractele de finanţare nerambursabilă pentru persoane fizice în cadrul Programului “Casa Verde” sunt valabile, începând cu data de 26 august 2010, timp de 12 luni de la data semnării acestora de către părţile contractante, conform noilor modificări aduse Programului, prin Ordinul ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 1223/11.08.2010, a anunţat vineri Ministerul Mediului, precizând că, potrivit noilor modificări, dosarul de decontare va fi depus la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu până la data de 15 decembrie a fiecărui an.
“Precizăm că rămân valabile prevederile contractelor de finanţare transmise până la data de 26 august 2010, la Agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, aferente celor 930 de dosare de finanţare aprobate. Modificarea contractelor de finanţare nerambursabilă, care sunt în vigoare, este posibilă numai la solicitarea beneficiarilor, prin încheierea unui act adiţional”, notează instituţia.
Beneficiarii, persoane fizice care doresc prelungirea contractelor de finanţare vor prezenta în scris, o solicitare, la sediul Agenţiei judeţene pentru protecţia mediului unde domiciliază, cu cel puţin 30 zile lucrătoare înainte de data intrării în vigoare a modificării solicitate.
Bugetul alocat Programului pentru anul 2010 este de 110 milioane lei, distribuit la nivelul fiecărui judeţ, în funcţie de numărul de locuitori al acestuia.
De la demararea Programului, 01 iulie 2010 şi până la data de 27 august, au fost depuse 8.727 dosare de finanţare, cu o valoare de peste 50 milioane lei.
Sursa: Curierul National