Ce salariu are romanul care-si cumpara acum o casa
Publicat in data: 30-05-2011
Clienţii primelor trei faze ale programului “Prima casă” au accesat de regulă împrumuturi de valori mici, de circa 38.000 - 40.000 de euro, potrivit datelor strânse de la bănci.
Venitul mediu al clienţilor Raiffeisen Bank şi Intesa a fost de numai 2.000 de lei, potrivit declaraţiilor bancherilor, în timp ce la Emporiki, nivelul mediu de venit cumulat, al debitorului împreună cu codebitorul, de 3.000 de lei.
Venitul mediu al clienţilor BCR este cuprins între 2.000 şi 3.000 de lei.
Mulţi dintre clienţi au adus contribuţii proprii mai mari decât cea solicitată de program şi nu s-au arătat atraşi de elementul care este considerat avantajul major al programului, adică avansul de 5%. La BRD, spre exemplu, 50% dintre clienţi au depus un avans de peste 5%.
Mult mai mulţi, adică 63%, au apelat la perioada maximă de creditare permisă în program, de 30 de ani. Cea mai scurtă perioadă de creditare la BRD este de 10 ani.
Câţi ani au clienţii
Vârsta medie a clienţilor din program este de circa 30 de ani, potrivit datelor prezentate de bănci. Astfel, în cadrul BRD “50% dintre credite au fost acordate tinerilor cu vârste între 26 şi 30 de ani”, în timp ce la Intesa Sanpaolo Bank vârsta medie a debitorilor este de 37 de ani.
Cei mai mulţi dintre clienţii BCR pe creditele “Prima Casă” au vârste cuprinse între 25 şi 34 ani. Debitorii CEC Bank care au luat credite în lei au o vârstă medie de 33 de ani, în timp ce clienţii care au accesat credite în euro, 31 de ani.
Paleta de clienţi ai CEC din punct de vedere al vârstei este extrem de largă: “cel mai vârstnic are 66 de ani, iar cel mai tânar 19 ani”, au declarat reprezentanţii băncii.
Clienţi mai informaţi decât înainte de criză
Potrivit băncilor, dar şi datelor prezentate de ceilalţi actori implicaţi, cea de-a patra fază a programului “Prima casă” urmează să fie lansată la sfârşitul acestei luni.
Reprezentanţii CEC Bank spun că, pentru “Prima casă 4″, “plafonul estimativ de creditare al băncii va fi de aproximativ 25 milioane euro”. În total, 11 bănci doresc să participe la noua fază a programului.
Bancherii spun că, în raport cu perioadă de dinainte de criză, clienţii au devenit mult mai precauţi. Ei solicită informaţii complete despre produse şi sunt atenţi la elementele precontractuale, contractuale şi la costurile totale ale finanţării.
“Considerăm că noua legislaţie pentru protecţia consumatorilor a adus multe schimbări benefice pentru aceştia”, spun oficialii OTP Bank.
În plus, spun băncile, românii economisesc mai mult. Cu toate acestea, preferinţele pentru produsele de economisire sunt aceleaşi ca înainte de criză.
“Comportamentul românilor nu s-a schimbat, ei preferind să îşi ţină economiile în depozite la termen cu dobândă fixa în detrimentul conturilor de economii şi a produselor sintetice”, spun reprezentanţii Bancpost.
Sursa: Evenimentul Zilei