Meniu Meniu Categorii proprietati Proprietati Cautare Rapida Cautare
Cautare simpla
Categorie:
Pret de la: la
Localitate: Cartier:
   
Cautati dupa mai multe criterii pentru a gasi exact proprietatea pe care o doriti.
Cautare dupa ID
  

Campanie nationala de informare privind asigurarea locuintelor, demarata fara a se spune precis ce obligatii au proprietarii pentru a nu fi amendati

Publicat in data: 22-02-2011

 

Trei milioane de brosuri de informare privind asigurarile de locuinte vor fi distribuite gratuit in aceasta saptamana in Bucuresti si in alte 15 mari orase din tara, in ceea ce se vrea cea mai mare campanie de acest gen demarata in tara pana acum.

 

Brosura explica pe 4 pagini cele doua tipuri de asigurari de locuinte: cea obligatorie impotriva dezastrelor (PAD) si cea facultativa, avertizand ca incheierea PAD este obligatorie prin lege, prin numai 13 firme, lipsa acesteia fiind sanctionata cu amenda intre 100 si 500 de lei.

 

Ghidul nu spune nimic insa de faptul ca Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) a anuntat oficial ca incheierea de polite PAD nu este obligatorie si pentru cei care au polite facultative care acopera riscurile PAD.

 

Campania de informare privind asigurarile de locuinte a fost demarata luni, timp de o saptamana, de catre Prefectura Bucuresti, PAID (societatea care gestioneaza sistemul asigurarilor obligatorii de locuinte) si APPA (Asociatia pentru Promovarea Asigurarilor) cu sprijinul industriei de asigurari.

 

Cele trei milioane de brosuri vor fi distribuite gratuit la statiile de metrou si in marile centre comerciale, precum si la sediile institutiilor publice deconcentrate ale Prefecturii Bucuresti, inclusiv la ghiseele Postei Romane, Casei de Pensii a Municipiului Bucuresti, Directiei Generale a Finantelor Publice, Inspectoratului Teritorial de Munca al Municipiului Bucuresti.

 

Campania nu se rezuma insa doar la aceste brosuri ci se va difuza inclusiv pe editiile print si web ale unor ziare sau pe anumite posturi TV.

 

* Ce fel de asigurare de locuinta sunt obligati proprietarii sa incheie pentru a nu fi amendati?

 

In ghidul distribuit gratuit in tara este mentionat ca incheierea politei PAD este obligatorie, ca emiterea politei se face de catre PAID - Poolul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale si ca vanzarea acestor polite se face doar de cele 13 companii de asigurari membre PAID.

 

Despre polita se spune ca acopera doar riscurile de catastrofa: cutremure, inundatii si alunecari de teren, iar proprietarii sunt avertizati ca daca nu au asigurare obligatorie vor fi amendati cu o amenda cuprinsa intre 100 si 500 de lei.

 

Cand vine vorba de descrierea asigurarii facultative, la riscurile acoperite sunt omise riscurile de catastrofa, desi sunt companii de asigurari (precum Allianz-Tiriac Asigurari), care nu sunt membre PAID (deci nu pot oferi polite PAD) dar care sustin ca au polite de locuinte ce acopera toate riscurile posibile.

 

Mai mult, ghidul nu mentioneaza nimic despre faptul ca Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) a anuntat oficial ca incheierea de polite PAD nu este obligatorie si pentru cei care au polite facultative care acopera riscurile PAD:

 

* “In situatia in care proprietarii au sau pot incheia, la momentul reinnoirii (expirarii acestei polite), o asigurare facultativa a locuintelor, care acopera riscurile prevazute in asigurarea obligatorie, nu sunt obligati sa incheie o asigurare obligatorie prin PAID”, au explicat pentru HotNews.ro oficialii MAI la inceputul lunii ianuarie.

 

De altfel, MAI a anuntat pe 29 decembrie un alt termen limita pana la care proprietarii sunt obligati sa-si asigure locuintele - 15 iulie 2011, desi anterior oficialii Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) si ai PAID anuntasera ca incheierea acestor polite este obligatorie pana la 15 ianuarie 2011.

 

* Alexandru Ciuncan, secretar general al APPA: Brosura nu face decat sa redea paragrafe din lege

 

Contactat de HotNews.ro, Alexandru Ciuncan, secretar general al APPA, sustine ca ghidul este corect si reda paragrafe din lege aflate in vigoare.

 

* “Campania se refera la cele doua tipuri de polite, polite PAD obligatorii si polite facultative, iar potrivit legii politele PAD pot fi incheiate doar de cele 13 companii de asigurari.

 

Informatiile cuprinse sunt 100% verificate din punct de vedere legal si reprezinta exact prevederile legislative in domeniu. Nimic mai mult, nimic mai putin”, a spus Alexandru Ciuncan, secretarul general al APPA.

 

MAI nu este mentionat ca fiind consultat in vreun fel in aceasta campanie nationala, dar Alexandru Ciuncan a mentionat ca nici nu exista aceasta obligatie, fiind vorba de o campanie privata.

 

* Marius Bulugea, seful PAID: Noi nu ne putem pune de-a curmezisul unei autoritati, dar respectam legea 260/2008

 

 

Ce parere are presedintele PAID, Marius Bulugea despre interpretarea data de MAI legislatiei privind asigurarea obligatorie a locuintelor?

 

* “Si nu este este adevarat ca proprietarii sunt obligati sa-si faca aceasta asigurare obligatorie a locuintei? Legea 260/2008 asa spune. MAI daca stie mai bine si se pricepe la asigurari sa-i intrebati pe ei. Noi nu ne putem pune de-a curmezisul unei autoritati. Noi suntem societate de asigurare, interpretarea am dat-o, pentru noi conteaza legea 260, a declarat luni pentru HotNews.ro Marius Bulugea.

 

Bulugea: Asiguratori care nu sunt membri PAID au lansat polite similare PAD

 

Potrivit legislatiei politele PAD pot fi vandute intr-adevar doar de 13 companii de asigurari, dar in piata a inceput un alt fenomen: companii de asigurari care nu fac parte din PAID si-au creat produse similare politelor PAD.

 

* “Folosind vehiculul acesta de obligatoriu s-au creat niste polite facultative asemanatoare care seamana si ca pret si ca raspundere cu politele obligatorii si se vand pe la toate colturile.

 

Foarte bine sa cumpere oamenii, nu am nimic impotriva. Pentru mine conteaza asigurarea obligatorie pentru ca de ea ne ocupam si pe aceasta o gestioneaza PAID, potrivit legii 260, a spus Bulugea.

 

Circa 460.000 de romani si-au facut polite obligatorii de locuinte pana acum

 

Procesul de asigurare obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de pamant sau inundatii a inceput in Romania pe 15 iulie 2010, iar pana in przent s-au incheiat circa 460.000 de polite PAD, mai spune Bulugea.

 

* “Pana astazi circa 460.000 de polite au fost incheiate, care inseamna circa 5,5% din cele 8,3 milioane de locuinte asigurabile din Romania”.

 

In ceea ce priveste estimarile pentru perioada urmatoare, Bulugea a mai amintit ca estimarile initiale pentru primul an de functionare a sistemului (15 iulie 2011) erau de subscriere a circa 1,5 milioane de polite.

 

Tinand cont de interpretarile si problemele ivite, oficialul estimeaza ca pana la 15 iulie 2011 romanii vor incheia maxim 800.000 de polite PAD.

 

Sursa: HotNews