185 de hectare pentru Tetarom IV si V
Publicat in data: 25-05-2010
Asocierea dintre Consiliul Judeţean Cluj şi comuna Feleacu, pentru realizarea a două noi parcuri industriale, va fi analizată astăzi şi mâine de cele două instituţii.
Un parc logistic şi unul de energie solară ar urma să le completeze pe celelalte trei parcuri industriale pe care societatea Tetarom, controlată de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj, le administrează. Ambele obiective se vor realiza pe terenuri aflate în proprietatea comunei Feleacu. Preşedintele CJ, Alin Tişe, a precizat că, imediat după aprobarea asocierii, va fi elaborat un protocol care va fixa termenii asocierii, urmând ca documentul să stabilească şi împărţirea câştigurilor de pe urma acestei investiţii.
Preşedintele Alin Tişe a informat că în şedinţa de miercuri plenul CJ ar urma să-şi dea acordul în vederea asocierii cu Feleacu, pentru realizarea celor două noi parcuri industriale. “Noi vom propune asocierea în şedinţa de miercuri, pe când primarul comunei Feleacu o va propune în şedinţa consiliului local de marţi”, a precizat Tişe. Acesta a informat că, în primă fază, este vizată doar asocierea propriu-zisă, urmând ca, ulterior, să fie elaborat protocolul care va conţine termenii colaborării.
“Vom vedea cum vom negocia. în protocol vom stabili toate datele privind împărţirea profitului de pe urma acestor două noi parcuri industriale”, a spus Tişe. Obiectivele ar urma să fie preluate în administrare de societatea Tetarom, al cărei acţionar majoritar este CJ Cluj.
Comuna Feleacu nu deţine nici o acţiune în această societate, ceea ce nu înseamnă că, pe parcurs, situaţia nu se va schimba. “Trebuie analizat cum este mai avantajos şi pentru Feleacu. Dacă este posibil sau nu să devină unul dintre acţionarii societăţii Tetarom. Poate este convenabilă doar asocierea. Convenim că intră cu terenul în asocierea cu Tetarom şi CJ Cluj. La schimb, ar putea să primească o serie de beneficii”, a explicat Tişe.
De cealaltă parte, primarul Nicolae Balea a precizat că este interesat în primul rând de taxele pe care investitorii din Tetarom IV (parc logistic) şi Tetarom V (parc pentru exploatarea energiei solare) ar trebui să le plătească administraţiei locale, dar şi de locurile de muncă de care ar putea beneficia locuitorii din comună. “Sunt investiţii majore care ne vor aduce destule beneficii”, a declarat Balea la ultima conferinţă de presă, organizată în comun cu preşedintele CJ.
Scopul administraţiei judeţene este de a construi două noi parcuri industriale, unul de logistică şi unul pentru producerea energiei electrice prin surse nonpoluante (parc solar). Primul va acoperi o suprafaţă de 100 de hectare, iar cel de-al doilea, 85 de hectare. Amplasamentul pe care comuna Feleacu îl poate pune la dispoziţie este poziţionat la o distanţă de circa doi kilometri de comuna Vâlcele, pe aliniamentul centurii ocolitoare.
Preşedintele CJ, Alin Tişe, a afirmat că pentru parcul logistic ar putea accesa din fonduri europene până la 11 milioane de euro (urmând ca din bugetul propriu al CJ să cofinanţeze aproximativ 50% din valoarea proiectului). în cazul parcului solar, sunt vizaţi unii investitori externi. Alin Tişe a precizat că în prezent se lucrează la studiile de specialitate, precum şi la măsurători geo şi topo, care vor fi trimise posibililor investitori din Austria şi Italia.