Meniu Meniu Categorii proprietati Proprietati Cautare Rapida Cautare
Cautare simpla
Categorie:
Pret de la: la
Localitate: Cartier:
   
Cautati dupa mai multe criterii pentru a gasi exact proprietatea pe care o doriti.
Cautare dupa ID
  

100 de locuri de parcare non-stop si in Piata Cipariu

Publicat in data: 31-08-2010

 

Lucrările de reamenajare a parcării din Piaţa Cipariu vor debuta după începerea anului şcolar, după va fi dat în folosinţă parking-ul cu barieră din Piaţa Unirii.

Noile parcări cu barieră din oraş vor funcţiona non-stop, în fiecare zi, potrivit unei decizii a Consiliului Local (CL) Cluj-Napoca. Primarul Sorin Apostu a declarat că în cazul parking-ului din Piaţa Unirii, de 110 locuri, municipalitatea a estimat că îşi va recupera investiţia de amenajare şi dotare cu barieră în circa patru luni. Pentru parcarea de 100 de locuri din Piaţa Cipariu, termenul de amortizare este de şase luni. 

Edilul Clujului a menţionat că până la începerea anului şcolar va fi dată în folosinţă prima parcare închisă cu barieră din oraş, cea de 110 locuri din Piaţa Unirii. “Nu cred că în această săptămână lucrările vor fi gata. Acum s-au trezit şi cei de la Regia Autonomă de Transport Urban Călători să facă lucrări în zonă. Până la începerea anului şcolar va fi dată în funcţiune această parcare cu barieră”, a explicat primarul Sorin Apostu. Acesta a adăugat că imediat după ce va fi dat în funcţiune parking-ul din Piaţa Unirii, vor începe lucrările de reamenajare a parcării din Piaţa Cipariu. “Aceasta va avea aproximativ 100 de locuri şi va fi tot închisă cu barieră”, a spus primarul. 

Municipalitatea a organizat o licitaţie electronică pentru achiziţia şi montarea de sisteme automate de parcare, câştigată de Aluterm Group. Preţul pentru un sistem a fost de peste 200.000 de lei. Componentele tehnologiei de parcare sunt o staţie de intrare cu barieră electromecanică, o staţie de ieşire, de asemenea cu barieră electro-mecanică, casă manuală, casă automată şi o unitate centrală care gestionează întregul sistem. 

Consilierii locali au aprobat săptămâna trecută şi modificări la regulamentul de parcare din oraş, pentru a introduce şi noul tip de parcare închisă cu barieră. Potrivit hotărârii adoptate de CL, parcările cu barieră vor funcţiona non-stop. Plata se va face la casele automate la sfârşitul perioadei de staţionare, utilizatorul având obligaţia de a părăsi incinta parcării în 10 minute de la efectuarea plăţii. Conform deciziei consilierilor, abonamentele pentru locurile de parcare cu tarif orar nu sunt valabile în parcările închise cu bariere, plata pentru acestea făcându-se exclusiv prin intermediul caselor automate. 

“Parcările cu barieră vor fi mult mai rentabile. Am estimat că ne vom amortiza investiţia în cazul parcării din Piaţa Unirii în circa patru luni, după darea în folosinţă. În cazul parcării din Piaţa Cipariu, suntem convinşi că investiţia va fi amorizată în decurs de şase luni”, a apreciat primarul Apostu.

În ultimii doi ani, prin diversele măsuri de sistematizare a circulaţiei în zona centrală şi implementare a sistemului de sensuri unice, primăria a creat 1.581 de locuri de parcare în acest perimetru. În prezent, în zona centrală exită 3.159 de locuri cu plata orară. La acestea se adaugă cele peste 382 de locuri de parcare din parking-ul primăriei şi cele peste 670 de locuri din parking-urile private din Piaţa Mihai Viteazul şi de pe Calea Dorobanţilor. În Cluj-Napoca, tariful orar de parcare este de 2 lei iar cel pentru o zi întreagă – de 9,5 lei, conform datelor primăriei. 7

Atenţie la ce vă lăsaţi în maşină

Potrivit regulamentului adoptat de consilierii locali, municipalitatea, în calitate de administrator al parcărilor publice, nu răspunde de securitatea autoturismelor, respectiv a bunurilor aflate în acestea, precum şi de eventualele avarii cauzate de producerea unor calamităţi naturale ori de modul defectuos în care s-a efectuat parcarea, staţionarea, respectiv rularea în interiorul parcărilor, aceasta fiind exonerată de la plata de despăgubiri. 

 

Sursa: ziuadecj.ro