Ce banci mai au bani pentru Prima Casa
Publicat in data: 03-11-2010
Etapa a doua a programului Prima Casă a suferit o a treia realocare de plafoane între bănci. Cele care au previzionat o activitate mai intensă au primit sume mai mari în detrimentul celor care nu au fost foarte active pe acest plan.
BCR şi BRD rămân în topul celor mai mari jucători din program, însumând peste jumătate din plafonul total.
Până în prezent, băncile au utilizat 65% din bugetul alocat pentru programul Prima Casă din 2010. Astfel, în ultimele luni, au mai rămas disponibilie 245 milioane de euro, care au fost recent realocate între bănci de către FNGCIMM.
BCR şi BRD continuă să primească jumătate din buget
Redistribuirea plafoanelor a ţinut cont atât de mărimea băncii, cât şi de disponibilitatea de a participa la program. Procedura aplicată de FNGCIMM se bazează atât pe estimările furnizate de instituţiile de credit, cât şi pe volumele utilizate de fiecare în trecut.
BCR şi BRD conduc detaşat topul celor mai mari alocări, însumând peste jumătate din plafonul total pus la dispoziţie.
Din bugetul anual de 700 milioane de euro, BCR a rămas în urma realocărilor cu suma iniţială de 215 milioane euro, în timp ce BRD a fost nevoită să suporte o reducere, de la 150 milioane euro la 136 milioane euro.
Poziţia a treia în topul celor mai mari disponibilităţi o ocupă Banca Românească, cu un total de 70 milioane euro, în creştere faţă de nivelul iniţial de 54 milioane. Până la finalul lunii septembrie, banca a folosit 45,6 milioane euro.
„Programul Prima Casă 2 a fost un succes pentru Banca Românească, oferta avantajoasă pe care am propus-o clienţilor stimulând solicitările de credite.
De la lansarea programului şi până în prezent, numărul dosarelor aprobate pentru achiziţia de imobile a fost în continuă creştere”, a declarat Lakis Couninis, director executiv de retail în cadrul Băncii Româneşti.
Bine plasate sunt şi Raiffeisen Bank şi Alpha Bank, poziţiile 4 şi, respectiv, 5. Amândouă şi-au păstrat aceleşi plafoane după relocare, Raiffeisen Bank având peste 50 milioane euro, iar Alpha Bank, sub 50 milioane euro.
Volksbank are cel mai mic plafon
Suplimentări importante de plafon au mai primit faţă de situaţia iniţială şi Bancpost (de la 12 la 25 milioane euro) şi Millennium Bank (de la 22 la 30 milioane euro).
De asemenea, Credit Europe Bank şi Intesa Sanpaolo Bank şi-au suplimentat fondurile cu 1 milion de euro fiecare, sumele alocate anual atingând 3,5 milioane euro, respectiv 9 milioane.
La capătul opus al clasamentului continuă să se situeze Volksbank, care a primit de la Fondul de Garantare doar 1 milion de euro pentru programul Prima Casă, urmată de RIB cu 1,08 milioane euro.
ATE Bank şi Bank Leumi au fiecare câte 2,5 milioane euro disponibile, în timp ce Banca Carpatica, care a intrat în program abia în etapa a doua, şi-a păstrat plafonul iniţial de 4,3 milioane euro.
Fondul a redus plafonul Piraeus Bank cu aproape 60% (de la 37,7 milioane euro până la 15,5 milioane euro), în timp ce UniCredit Ţiriac Bank are la dispoziţie cu 3,2 milioane euro mai puţin.
Nu toate băncile oferă credite de construcţie
Programul Prima Casă permite acordarea de credite garantate de stat atât pentru achiziţie, cât şi pentru construcţie.
Cu toate acestea, din cele 21 de bănci participante, numai 15 au decis să colaboreze cu FNG şi pe segmentul de finanţare a construcţiilor.
Bancpost, Volksbank, Credit Europe Bank, OTP Bank, Intesa Sanpaolo Bank şi RIB nu au dorit să se înscrie şi pe lista băncilor partenere în program în acest sens.
De asemenea, Fondul de Garantare mai derulează împreună cu statul şi un program de sprijin pentru proprietarii de locuinţe sau asociaţiile de proprietari în vederea obţinerii de finanţare pentru reabilitare termică.
Până acum, doar două bănci, CEC Bank şi BCR, au decis să participe la acest program.
Sursa: Romania Libera