Meniu Meniu Categorii proprietati Proprietati Cautare Rapida Cautare
Cautare simpla
Categorie:
Pret de la: la
Localitate: Cartier:
   
Cautati dupa mai multe criterii pentru a gasi exact proprietatea pe care o doriti.
Cautare dupa ID
  

„Prima casa” pierde clienti: doar 80 de dosare pe zi aprobate in luna mai

Publicat in data: 02-06-2010

 

Romanii nu se mai inghesuie nici la credite prin "Prima casa", cererile coborand cu 40% dupa lansarea din aprilie a celei de-a doua etape a programului, pana la circa 80-100 solicitari pe zi, potrivit datelor guvernamentale. 

Clientii sunt mai reticenti, deoarece situatia economica s-a inrautatit, dar si pentru ca revizuirea programului nu a decurs conform asteptarilor si acesta sprijina in continuare tranzactiile cu locuinte vechi.

Totodata, marjele de dobanda au ramas la nivelul din 2009, chiar daca intre timp conditiile s-au imbunatatit simtitor pe pietele financiare internationale.

"Cred ca cererea a scazut in primul rand din cauza conditiilor de piata, care ii determina pe oameni sa creada ca nu este momentul potrivit pentru astfel de investitii. Dar nici programul nu a fost revizuit si este evident ca ar fi trebuit revizuit pentru a-i incuraja pe oameni sa cumpere locuinte noi", spune Dragos Cabat, managing partner la Financial View.

Unele agentii imobiliare spun chiar ca numarul clientilor care le trece pragul pentru a cumpara o locuinta cu un credit luat prin "Prima casa" a scazut de patru ori fata de toamna trecuta, pentru ca multi clienti au un teren in proprietate si asteapta normele de aplicare la creditele pentru constructia de locuinte. In acest timp, circa trei sferturi din locuintele cumparate prin program sunt apartamente si case vechi.

"Numarul clientilor care vor sa-si cumpere o locuinta cu un credit luat prin «Prima casa» a scazut in prezent la 25% comparativ cu toamna anului trecut. Au aparut normele generale de aplicare a programului, dar multe banci nu au definitivat inca normele interne de aplicare pentru locuintele noi si sunt clienti care asteapta rezolvarea acestei situatii", comenteaza Valentin Stamate, broker imobiliar in cadrul agentiei Activ Imob din Bucuresti.

Bancherii confirma scaderea cererii, dar spun ca e prea devreme pentru a sti daca e vorba de inrautatirea sentimentului consumatorilor sau pur si simplu de faptul ca cererea a atins deja o limita. "Cererea a scazut in ultima vreme, dar nu stiu daca se leaga de inrautatirea perspectivelor clientilor sau pur si simplu de o plafonare a cererii", a declarat Lucian Cojocaru, directorul comercial al retelei BRD.

De la sfarsitul lui aprilie si pana pe 18 mai 2010, Fondul de Garantare a aprobat circa o mie de dosare de credit, ceea ce inseamna o medie zilnica de 80 de dosare, comparativ cu 120 de dosare pe zi in primele luni din 2010. In octombrie anul trecut, numarul dosarelor primite zilnic de Fond ajungea la 200.

Fondul a aprobat, dupa startul celei de-a doua etape a programului "Prima casa", putin peste 1.900 de dosare in valoare de 78,8 milioane de euro, potrivit datelor oficiale. Pana la sfarsitul lunii aprilie, fusesera aprobate 850 de dosare cu o valoare a garantiilor de 36 de milioane de euro. Exista insa banci care spun ca de la lansarea celei de-a doua etape a programului au inregistrat o crestere a cererii de credite garantate de stat. "Cererea a crescut aproximativ de patru ori de la debutul etapei a doua. Avem cateva zeci de dosare aprobate. Cele mai multe sunt preaprobari, clientul urmand sa gaseasca

imobilul si sa revina cu documentatia finala", potrivit lui Mihai Simionescu, manager departament credite garantate la Raiffeisen Bank.

Chiar daca in majoritatea cazurilor cererea a scazut, bancherii spun ca "Prima casa" ramane principalul motor de crestere a creditului ipotecar. Soldul creditelor pentru locuinte ajungea la sfarsitul lunii martie la 6,11 miliarde de euro, fiind in crestere cu 18,5% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. In aceeasi perioada, creditul de consum s-a contractat cu aproximativ 4%, pana la 71,2 miliarde de lei (17,2 mld. euro).

"Programul ramane principalul canal de crestere a creditelor imobiliare. La BRD avem peste 850 de dosare aprobate sau in diferite stadii ale procesului de acordare in a doua parte a programului, valoarea medie a unui credit fiind de circa 42.000 de euro", a spus Cojocaru.

 


Preluat de pe: www.ziuadecj.ro