„Gaura“ bancilor pe imobiliare: 1 mld. €?
Publicat in data: 16-06-2010
Consultantii imobiliari apreciază că cel puţin un proiect imobiliar din cinci este pasibil de intrare în insolvenţă din cauza restanţelor faţă de bănci, furnizori sau clienţi, astfel că împrumuturile cu probleme, pentru care băncile ar putea fi nevoite să constituie provizioane, s-ar putea ridica la peste un miliard de euro, potrivit calculelor ZF.
Soldul creditelor acordate de către băncile locale pentru construcţii se ridica la nivelul lunii martie la 5,2 miliarde de euro, iar până în prezent au ieşit la suprafaţă doar zece proiecte imobiliare mari cu probleme, pentru care au fost acordate finanţări de circa 230 de milioane de euro, circa 4,4% din total.
"Băncile nu au «tăiat deocamdată craca» marilor proiecte imobiliare", atrage atenţia consultantul imobiliar Valentin Ilie, CEO al firmei Coldwell Banker Affiliates of Romania.
Băncile au preferat să reeşaloneze o serie de împrumuturi, cu speranţa că actuala criză va lua sfârşit în scurt timp. În plus, nici executarea proprietăţilor nu este o activitate profitabilă, în condiţiile în care investitorii care s-ar încumeta să mai investească în imobiliare sunt puţini.